A încheiat cei patru ani de liceu cu un palmares impresionant: 17 trofee și 25 de medalii obținute în cadrul olimpiadelor militare, alături de alte 15 reușite notabile în competițiile civile, ”nu doar simple dovezi ale succesului, ci simboluri ale unui efort susținut, ale perseverenței și ale unei continue descoperiri de sine prin sport”.
Damian Dragotă, din Darabani, a absolvit zilele acestea Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. A finalizat nu doar o pagină educațională, ci și una care îl clasează drept campion în sporturile militare liceale.
Pentru Damian, anii de liceu au fost un șir nesfârșit de provocări. Unele s-au transformat în trofee și medalii, altele în adevărate lecții de viață. Liceul militar a fost visul său încă din copilărie, fiind similar cu disciplina, cu echilibrul cotidian. În cei patru ani, și-a câștigat reputația prin rezultate remarcabile în atletism, fiind căpitan al echipei de cros și triatlon, pasionat de fotbal și karate.
„Mi-am dezvoltat disciplina, mi-am pus la punct antrenamentele, iar asta mă ajută să îi inspir pe alții”, spunea Damian Dragotă.
”Cu sinceritate, de la linia de sosire!”
La festivitatea de absolvire a promoției 2025, la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare" Câmpulung Moldovenesc, Damian Dragotă a impresionat din nou printr-un discurs ținut în fața colegilor și profesorilor ”cu sinceritate, de la linia de sosire”.
La finalul unui ”capitol esențial din viață”, proaspătul absolvent a simțit nevoia să privească înapoi cu recunoștință.
”Totul a pornit de la o dorință profundă: aceea de a fi mai mult decât un simplu elev. Încă de la 14 ani mi-am propus să cresc, să muncesc și să-mi construiesc un drum diferit, al meu. Nu a fost ușor. Am trecut prin frig, căldură, epuizare fizică, lipsă de timp și provocări psihice. Liceul Militar nu este doar o opțiune educațională, este o alegere de viață, una dură, plină de renunțări și sacrificii”, a mărturisit Damian.
În calitate de vicecampion național și căpitan al loturilor de atletism, cros și triatlon, a învățat ce înseamnă cu adevărat responsabilitatea: ”să fii un sprijin, un exemplu, o sursă de motivație”. Dar și ”să fii în față, mai ales atunci când este greu”.
”Fiecare antrenament, fiecare competiție, fiecare victorie și fiecare înfrângere mi-au oferit lecții pe care nicio sală de clasă nu le poate preda”, spune Damian Dragotă.
Sacrificiile au fost uneori peste măsura suportabilității. Cu toate acestea, nu a dat înapoi. A știut să fiecare minut sacrificat în prezent va deveni o șansă în plus pentru viitor.
”Mi-am sacrificat timpul liber, somnul de după-amiază și confortul personal pentru a deveni un elev exemplar. Mi-am expus corpul durerii, dar tocmai aceste dureri mi-au demonstrat că mentalitatea este superioară oricărei limitări fizice. Așa am dobândit puterea de a depăși fiecare obstacol al vieții, adăugând acestei călătorii și provocarea celor opt probe ale Spartachiadei”, a adăugat Damian, care a încheiat cei patru ani de liceu militar cu un palmares impresionant: 17 trofee și 25 de medalii obținute în cadrul olimpiadelor militare, alături de alte 15 reușite notabile în competițiile civile, ”nu doar simple dovezi ale succesului, ci simboluri ale unui efort susținut, ale perseverenței și ale unei continue descoperiri de sine prin sport”.
Damian Dragotă și-a luat rămas bun de la anii de liceu, ani care, spune el, i-au schimbat viața. ”Nu e ușor să pui punct acelor ani în care ai fost format, încercat și, mai presus de toate, transformat. Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” nu a fost doar o instituție, a fost un teren de luptă, de construcție, de caracter, un loc în care am învățat ce înseamnă onoarea, sacrificiul și demnitatea. Pentru mine, ca sportiv de performanță, colegiul a fost provocarea supremă. A trebuit să îmbin rigoarea militară cu cerințele sportului de înalt nivel. A fost locul în care am învățat să-mi cunosc limitele și, mai ales, să nu mă tem să le depășesc. Am alergat, nu doar pe pistele competițiilor, ci și după idealuri. Și am învățat că adevărata victorie nu e medalia, ci lecția câștigat în drumul până la ea”.
Dărăbăneanul le-a mulțumit profesorilor ”care ne-au modelat mintea” și comandanților ”care ne-au format caracterul”. Dar și părinților ”care ne-au susținut în tăcere, cu emoție și încredere, chiar și atunci când nu le-am spus tot”.
„Totul e să nu renunț!”
Pe termen lung, Damian vrea să intre în lotul sportivilor militari de la Sibiu, cu un obiectiv clar: să ocupe o funcție la CSA Steaua. Până atunci, își dorește să adauge înotul în palmaresul său sportiv și să participe la competiții de tip Iron Man, un simbol al complexității și rezistenței.
„Totul e să nu renunț”, spunea în urmă cu câteva luni Damian, rezumând într-o frază esența personalității sale.