De anul școlar viitor, elevii cu rezultate slabe la școală vor primi altfel de burse. Care sunt condițiile!

După ce a fost criticată pentru că a acordat burse elevilor cu note sub cinci, ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că va schimba de anul viitor metodologia prin care se acordă bursele.

De anul școlar viitor, elevii cu rezultate slabe la școală vor primi  altfel de burse. Care sunt condițiile!

   SuperTeach

Aceasta a declarat că vor exista două tipuri de bursă: una pentru elevii care merg la olimpiade, concursuri și au medii peste 9.50, și un alt tip de bursă pentru cei care au rezultate mai slabe, dar vor să facă progrese și să învețe.

„Ceea ce ne spun și testele PISA este că trebuie să avem o distribuție mai echitabilă a stimulentelor de tip bursă. Asta înseamnă că nu pot fi licee unde toți copiii iau bursă - pentru că toți copiii aveau peste media de bursă sau participau la concursuri și olimpiade - și alte licee, în care nimeni nu ia bursă.

 

Și atunci am gândit un sistem în care să-i premiem pe cei care depun un efort să fie cei mai buni din clasă. Din fiecare clasă, în fiecare școală, cu rezultatele aferente. Problemele de "sub media cinci" apar exclusiv la clasa a 9-a, pentru că acolo se face distribuția în funcție de Evaluarea Națională. Dacă am fi luat media de la clasa a 8-a - deși ar fi fost inechitabil, pentru că media de la clasa a 8-a era dată de profesori din școli diferite, - lucrurile n-ar mai fi arătat așa.

Ceea ce vom face la începutul anului următor este ca, pe baza feedback-urilor venite, să punem în dezbatere niște modificări la metodologia de burse pentru anul viitor.

Asta înseamnă ca ceea ce avem acum - 30% dintre copii primesc bursă de merit,- să fie separat în două categorii: bursa de merit, pentru că înțeleg că societatea își dorește o definiție mai strictă a noțiunii de merit. Și atunci să mergem pe o concursuri, olimpiade plus (medii) peste 9,50, adică copiii cu rezultate foarte bune și să existe o altă bursă, bursa de reziliență, care să aibă scopul motivării copiilor din fiecare clasă, a celor mai buni copii din fiecare clasă”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educației.

În plus, bursele vor fi acordate elevilor care nu vor avea absențe.

 „Ambele tipuri de bursă să însemne că nu ai absențe, adică se introduce condiția de absențe. Până acum era satisfăcută cu media la purtare. Dar având în vedere că media la purtare se acordă la sfârșit de an, avem nevoie de o condiție suplimentară, și, de asemenea, ne gândim și la un prag de medie pentru această bursă de reziliență, cea acordată celor mai buni copii din clasă, în procentul de 30%, minus cei care au bursă de merit. O să facem aceste modificări și ele vor fi valabile, evident, în anul școlar următor. O să le punem în dezbatere publică pentru că, înainte de a face orice modificare, vrem să ne asigurăm că toți cei care trebuie să aibă un cuvânt de spus, profesorii, elevii, experții reușesc să aibă acest cuvânt”, susține ministrul Educației.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pompierul din Botoșani convocat la echipa națională de Minifotbal U23! - FOTO

Tuesday, 31 March 2026

Nu toate competițiile se joacă pe teren. Unele încep mult mai devreme, în viață, acolo unde înveți ce înseamnă curajul, responsabilitatea și grija pentru oameni. Pent...

Scenă incredibilă în Piața Centrală: I-au cerut bani și două beri ca să își răscumpere telefonul, jandarmii au intervenit imediat!

Tuesday, 31 March 2026

Luni după-amiaza, în jurul orei 17.00, jandarmii botoșăneni au ajutat un bărbat în vârstă de 33 de ani să își recupereze telefonul mobil, sustras câteva minute mai...

O adolescentă a murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc din Câmpulung Moldovenesc!

Tuesday, 31 March 2026

Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Suceava, adolescenta în vârstă de 18 ani si 7 luni a căzut, luni după-amiază, de la etajul 5 al unui bloc din C&ac...

-->