Cutremur în sistemul de Educație: Nu mai sunt bani pentru salarii până la finalul anului

Ministrul Educației a explicat că situația este una extrem, extrem de complicată și în fiecare zi trebuie să găsească soluții pentru restructurare și nu pentru a construi ceva.

Ministrul Educațuiei, Daniel David, a explicat că în actuala configurație, nu mai există suficienți bani pentru a plăti salariile din educație și bursele până la finalul anului.

„Ca ministru, am obligația legală de a implementa legile în vigoare (și Programul de Guvernare). Măsurile luate prin Legea nr. 141/2025 sunt necesare, nu dorite, pentru a ne putea proteja din toamnă salariile și bursele. Direct spus, nu mai sunt bani pentru plata salariilor și burselor pentru tot anul! Este incorect să se creadă că nu îmi este greu că trebuie să le aplicăm și că nu înțeleg disconfortul creat. Tocmai de aceea am spus că orice măsuri fiscal-bugetare se pot lua doar dacă, în contextul aplicării lor, se protejează posturile oamenilor și salariile și se respectă principiile raționalității (să nu ieșim din reperele europene) și decenței (cât își permite acum, sustenabil, țara).”, a explicat Daniel David.

 

Ministru: În fiecare zi trebuie să mă gândesc la restructurări

Ministrul Educației a explicat că situația este una extrem, extrem de complicată și în fiecare zi trebuie să găsească soluții pentru restructurare și nu pentru a construi ceva.

„Mi-aș fi dorit foarte mult să fi fost ministrul Educației și Cercetării într-o perioadă în care să pot construi, fără să fiu nevoit să mă gândesc în fiecare zi la soluții de restructurare, care, pentru a ne salva în toamnă salariile și bursele, generează inevitabil și disconfort. Știu că ați auzit o mulțime de miniștri care au justificat rămânerea în funcții în numele unei responsabilități neclare sau care au plecat cu justificări convenabile pentru a evita presiunea problemelor. Sunt sigur că niciunul dintre ei nu și-ar dori să conducă acum ministerul. Eu am venit să ajut, nu să încurc. Nu am urmărit și nu urmăresc o carieră politică, am servit ca specialist-tehnocrat țara noastră în două mandate legate de două momente critice și anume criza politică din primul mandat, respectiv criza fiscal-bugetară din acest al doilea mandat.

Dacă demisia mea ar fi rezolvat situația financiară din Educație-Cercetare și a țării, aș fi anunțat-o demult! Grija mea acum - și obligația ca membru al Guvernului - este să ne salvăm din toamnă sistemul și prin asta, alături de reformele din celelalte domenii/sisteme, și țara. Vă invit să facem asta împreună, urmând ca apoi să lucrăm - tot împreună - pentru dezvoltare”, a mai spus Daniel David.

Sindicaliștii din învățământ au cerut demisia ministrului, contestând prevederile privind creșterea normei didactice cu 2 ore, comasarea unităților de învățământ și mărirea efectivelor din clase. Cele trei federații sindicale - reprezentând peste 250.000 de salariați - consideră că măsurile vor duce la concedieri masive și la „bulversarea fără precedent" a sistemului educațional, scrie știripesurse.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Pinocchio” vine din nou la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” Botoșani!

Tuesday, 25 November 2025

La Teatrul pentru Copii şi Tineret "Vasilache" botoșănenii pot viziona în această săptămână, în zilele de joi, 27 noiembrie 2025, de la ora 18:00 şi duminică, 30 n...

AJPIS Botoșani a alimentat peste 27.000 de conturi pentru plata facturilor la energie!

Tuesday, 25 November 2025

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat o nouă tranșă de plăți pentru 27.646 de beneficiari ai tichetului de energie, reprezentând sprijin a...

Colocviu comemorativ la Botoșani: „Nicolae Iorga – 85 de ani de la trecerea în eternitate”

Tuesday, 25 November 2025

Muzeul Judeţean Botoşani organizează joi, 27 noiembrie 2025, ora 13.00, în amfiteatrul Colegiului Național „A.T. Laurian”, colocviul comemorativ „Nicolae Iorga – 85 d...