La început de decembrie 2024, sute de studenți strigau „libertate” în Piața Universității. La fel ca în 1989. Au trecut 35 de ani de la Revoluție, iar recent publicația Școala 9 i-a întrebat pe studenții de atunci cum a fost viața lor pe timpul facultății.
Liliana e din județul Bacău și a intrat la Politehnică, specializarea Știința Materialelor, în București, în anul 1986, după ce în anul anterior a picat examenul de admitere. Admiterea era grea tare pe atunci: dacă nu obțineai o notă de promovare la examen din prima încercare, atunci trebuia să aștepți încă un an să îl mai poți susține și nu puteai aplica la altă facultate de rezervă.
Ingineria a ales-o la sfatul tatălui ei, care lucra la rafinăria din Onești pe atunci și știa că acest domeniu este unul de viitor. Ea își dorea să fie profesoară. „Mi-a zis tata că ingineria e de viitor, că la noi rafinăria e în floare și cum să nu studiez eu asta?!” Tatăl ei nu a mai apucat să vadă declinul rafinăriei din Onești din anii 2000. Deși domeniul ales nu a fost chiar cel visat de ea, Liliana își amintește cu drag de studenția ei, spune azi că a fost cea mai frumoasă perioadă din viața ei. „Studenția mea – cea mai faină perioadă pe care am trăit-o! Îmi aduc și acum aminte cu foarte mult drag de colegii mei, de clipele petrecute împreună, de felul în care stăteam la cursuri, de cât de mult așteptam să treacă cursurile… de cât învățam în sesiune și câte emoții aveam!” scrie HotNews.ro
„Dacă nu ia una și ia cealaltă, se supăra pentru aia”
Maria Zarzu a terminat Facultatea de Medicină de la Iași în 1984, devenind împreună cu sora ei mai mare singurele fete din satul Flămânzi, județul Botoșani, care au făcut această facultate. Persoana care a motivat-o pe Maria să nu renunțe la visul din copilărie de a fi doctor a fost sora ei mai mare, care a dat de șapte ori examenul de admitere. „Am fost colegă de facultate cu sora mea mai mare cu șapte ani ca mine, pe vremea aia se lua foarte greu. Și făcea pregătire în fiecare an! În anul 1, anul 2, anul 3… Am dat împreună admiterea, îți dai seama ce emoții pe părinții noștri. Dacă nu ia una și ia cealaltă, se supăra pentru aia…” Rezultatele examenului au venit cu emoții deoarece numele surorii Mariei ieșea din lista de admiși, iar Maria era intrată în primii 10, însă nu se găsise din prima. A fost nevoie de o verificare din partea unor rude din Iași ca să confirme că amândouă intraseră la Medicină.
Maria este medic pediatru la Onești de peste 40 de ani, iar specializarea și-a ales-o tot la sfatul surorii ei. „Eu voiam să dau la stomatologie, dar eu purtam de pe atunci ochelari și mi-a zis soră-mea că o să scot dintele greșit cu vederea mea! Așa că am dat cu ea la pediatrie.” Chiar și după atâția ani de muncă, Maria spune că și-a ales o meserie care o împlinește și pe care o face din plăcere. „Îmi plac copiii, dintotdeauna mi-au plăcut, ei sunt sinceri…”
Dintre amintirile anecdotice, mai ales una i-a rămas în minte. Se afla cu sora ei în trenul care le ducea acasă pentru prima dată de când începuseră facultatea. În anul întâi studia un curs de osteologie și în graba de a ajunge la gară nu și-a împachetat bagajul corespunzător. „Pe atunci învățam femurul și osul ăla nu încăpea complet în geamantan și ieșea un colț afară. Un nene se uita: ăă, ce-i ăla de acolo, mort?!