La modul general și ca obiectiv pe termen lung, parentingul își propune să pregătească noile generații pentru un viitor altfel, prin intermediul părinților.
În România, s-a dezvoltat în ultimii ani o întreagă industrie în jurul acestui fenomen cultural global. E o industrie care a înflorit și din cauza incapacității statului de a ține pasul cu nevoia părinților de a învăța cum să se comporte cu copiii.
Acest nou tip de „școală”, unde părinții merg să învețe, nu e lipsit însă de controverse. A adunat în jurul său și critici, și laude. Ca în parentingul de zi cu zi, toată lumea are păreri despre cum se crește un copil – sau un părinte, toată lumea e într-o tabără sau alta.
Oamenii care sunt deschiși la așa ceva vin mai ales din rândul generațiilor crescute cu stilul de parenting din anii comunismului. Un stil care se învârtea în jurul unor expresii de care nimeni nu-și aduce aminte cu plăcere – cum ar fi „copilul se pupă doar în somn” sau „bătaia e ruptă din Rai”.
Nevoia părinților de a învăța se suprapune și peste dorința lor de a ține pasul cu noile realități în care cresc copiii lor.
Doar că tranziția de la „un stil parental preponderent autoritar la unul care înseamnă echilibru sau chiar permisivitate” poate crea și confuzie, crede Urania Cremene, trainer și unul dintre cei mai cunoscuți experți de parenting din România.
„Nefiind pregătiți cultural pentru asta, pentru că am preluat foarte multe curente pe nemestecate, s-a creat un melanj foarte bizar pe care eu nu l-am văzut în alte țări. Spre exemplu, părinții încearcă să satisfacă cele mai multe dintre dorințele copilului, îi cam răsfață. Cu toate că ne punem atât de mult în slujba copiilor, trecem foarte repede într-o zonă a autorității în momentul în care ne pierdem cumpătul. Adică îi răsfățăm cât îi răsfățăm, până când ne enervăm pentru că nu fac ce vrem noi și atunci se ajunge inclusiv la pedeapsă fizică”, adaugă Urania Cremene. Continuarea pe panorama.ro...https://panorama.ro/parenting-romania-industrie-copii-parinti/