„Culorile muzicii”, proiect interdisciplinar organizat de elevi și profesori la Biblioteca Județeană

În contextul unei societăți contemporane care se schimbă de la o zi la alta, apărând modificări de formă și de fond, la nivelul tuturor subsistemelor sale, învățământului românesc trebuie să i se asigure o nouă perspectivă asupra funcționării și evoluției sale.

În cadrul acestei viziuni, parteneriatul educațional devine o prioritate a strategiilor actuale, orientate către dezvoltarea educației românești, atât pe plan local, cât și pe plan european. 

„Acest proiect ,,MUZICĂ, MIȘCARE, CULOARE, ȘI COMUNICARE” își propune promovarea activităților extracurriculare printr-o oferta variată și flexibilă de activități interdisciplinare, prin care elevii se pot manifesta spontan și liber. Este un moment în care copilul doreşte să-şi identifice trăirile emoţionale, să se cunoască mai bine, să dobândească şi să stăpânească noi modalităţi de exprimare.

Arta plastică, muzica, coregrafia, mișcarea și comunicarea asertivă, facilitează astfel exprimarea emoţională,  stimulează elevii să creeze noi forme de expresie, dând  posibilitatea dezvoltării creativităţii și formarea de noi abilități și competențe” , menționează Daniela Buhaschi,  profesor consilier din cadrul C.J.R.A.E. Botoșani.

Una din activitățile proiectului ,,CULORILE MUZICII” se va desfășura în incinta Bibliotecii Județene ,,Mihai Eminescu” Botoșani, Filiala de Limbi Străine, începând de vineri, 18 iunie 2021, orele 15:00-16:00 și va debuta cu un recital de muzică ușoară, coordonat de prof. Ana-Maria Ionescu, împreună cu elevii: Ungureanu Ana Maria, Ungureanu Gabriela, Ionescu Anisia- Ecaterina, Ionescu Maria-Ilia, Șubran Diana- Elena si Abalasei Andra- Gabriela.

În etapa a doua a activității Diana Aghiorghiesei,  profesor consilier în cadrul C.J.R.A.E. Botoșani, va vorbi despre ,,Importanța artei în dezvoltarea emoțională a copiilor.”

Iar în partea a treia a întâlnirii copiii, părinții și colaboratorii se vor bucura de o expoziție plasică, pictură grafică și machete de instrumente muzicale, confecționate din materiale reciclabile, create de elevii din cadrul școlilor partenere, sub îndrumarea profesorilor coordonatori Genoveva Dolhescu, Adina Strugariu și Gina-Florentina Zală. 

Această expoziție va fi expusă pentru publicul larg, pe tot parcursul săptămânii viitoare.

În cadrul acestui proiect vor participa elevii, cadre didactice și părinți din cadrul școlilor partenere: Școala Gimnaziala Nr. 10 Botoșani, Școala Gimnazială Nr. 12 Botoșani, Liceul de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani, Școala Gimnazială ,,Ștefan cel Mare” Botoșani, Școala Populară de Arte ,,George Enescu” Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta