Colegiul ”Laurian” fără festivități, dar cu inima alături de elevi: ”Era nefiresc să vă luăm bucuria primei zile de școală!”

Început de an școlar într-o societate împărțită, în care conflictele sunt tranșate între sindicate și responsabilii guvernamentali fără să se întrevadă, până în acest moment, o soluție constructivă.

În timp ce, la București, profesori din toată țara protestează în stradă, unitățile de învățământ din Botoșani au optat pentru diferite variante de a-și primi elevii în prima zi de școală.



La Colegiul Național ”A.T.Laurian” a avut loc, în această dimineață, o ”deschidere de an atipică în istoria liceului”, după cum a menționat chiar de la început Ioan Onofrei, directorul unității de învățământ.

 

Fără obișnuitul prezidiu din curtea liceului, o curte care în anii trecuți devenea neîncăpătoare, fără sistemul de sonorizare care transmitea în condiții optime discursurile rostite, fără slujba religioasă.

Doar elevii claselor a V-a și a IX-a au fost așteptați de conducerea Colegiului pe terenul de sport. ”Bobocii”, adică elevii aflați înaintea unui drum nou. Au fost întâmpinați de cei doi directori ai Colegiului Național ”A.T.Laurian” Botoșani. Mesajele nu au fost alarmiste, ci menite să le transmită elevilor încredere, speranță și liniște.

”V-am chemat aici să vă cunoașteți diriginții, să mergeți împreună cu ei în clase. Ar fi fost dificil să vă trimitem direct în clase, să vă căutați singuri sălile. În anul în care ați venit voi la Laurian liceul nostru împlinește 166 de ani. Nici pe departe nu suntem niște începători, nici pe departe nu sunteți o generație altfel decât celelalte. Așa se întâmplă în fiecare an la Laurian, de când eram și eu în anii 80, de când s-a înființat în 1859: în toamnă vin tinerii plini de speranță, în clasa a IX-a, iar din 1992 și în clasa a V-a. În vară pleacă tot tineri, tot plini de speranțe, cei care termină Laurianul și își caută drumul lor în viață, la facultate sau în altă parte. Așadar, suntem o generație normală, ne așteptăm să ne comportăm normal. Vă felicităm că ați ajuns la Laurian pe munca voastră și vă felicităm și dacă rămâneți la Laurian tot pe munca voastră. Vă doresc un an bun”, le-a spus elevilor prof. Ioan Onofrei, directorul Colegiului Național ”A.T.Laurian” Botoșani.



La rândul său, prof. Mihaela Prăjinariu, director adjunct în cadrul Colegiului Național ”A.T.Laurian” Botoșani, le-a urat elevilor bun venit.

”E un an atipic din acest punct de vedere, așa cum a spus și colegul meu, dar orice provocare, știți și dvs., ce nu ne doboară ne întărește. Am găsit această variantă de mijloc de a vă primi în rândul nostru, al laurienilor, pentru că era nefiresc să vă luăm bucuria primei zile de școală. Vom trece și vă vom vedea în clase. Vă doresc bun venit în marea familie a Laurianului și abia aștept să vedeți ce înseamnă această mare familie și să răspundeți corespunzător cerințelor de aici. Este o școală de tradiție, dar întotdeauna tradiția și excelența obligă. Așa încât, din momentul în care ați pășit pragul acestei școli, pe lângă bucuria de a fi Laurieni, veți avea de muncit pentru a face cinste și a dovedi că sunteți adevărați Laurieni”, a rostit prof. Mihaela Prăjinariu, director adjunct al Colegiului Național ”A.T.Laurian” Botoșani.

Sfatul pe care elevii l-au primit în prima zi de școală: Nu treceți pur și simplu prin Laurian!

”Treceți prin Laurian și luați ceva de aici care să vă fie de folos mai târziu. Iar pentru a lua ceva, de aceea suntem noi aici – profesori, directori, de aceea sunt și părinții voștri”, a spus în final prof. Ioan Onofrei. 








 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...