Cinci persoane de peste 60 de ani merg la școlile din județul Botoșani, pentru a învăța să scrie și să citească

Cinci persoane de peste 60 de ani merg la şcolile din judeţul Botoşani pentru a învăţa să scrie şi să citească, în cadrul programului „A doua şansă", a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Bogdan Suruciuc.

Potrivit acestuia, în programul de învăţământ „A doua şansă" sunt înscrişi doi bărbaţi şi trei femei. Două dintre femei, care învaţă la Şcoala Gimnazială „Nicolae Călinescu" din localitatea Coşula, au vârsta de 62 de ani, iar cea de-a treia, care are 63 de ani, este înscrisă la Şcoala Gimnazială nr. 2 Botoşani.

 

Cei doi bărbaţi au vârstele de 64 de ani şi sunt înscrişi la cursuri la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare" din municipiul Dorohoi.

„Cred în educaţia pe tot parcursul vieţii, susţin şi încurajez persoanele care doresc să se autodepăşească din punct de vedere profesional, urmând cursuri de perfecţionare sau dezvoltare personală. Însă aş pune un accent deosebit pe acele persoane care nu au avut şansa de a merge la şcoală şi care o pot face ulterior. Consider că nu ar trebui să existe o vârstă pentru persoanele care-şi reiau studiile şi chiar susţin un examen naţional pentru obţinerea unei diplome de învăţământ. Inspectoratul Şcolar Judeţean derulează mai multe programe, printre care şi 'A doua şansă', care se adresează acelor persoane de vârste diferite care din motive variate nu au reuşit să finalizeze anii de învăţământ gratuit", a afirmat Suruciuc.

Programul „A doua şansă'' se adresează adolescenţilor, tinerilor, adulţilor, proveniţi din medii sociale diverse şi cu vârste variate, care nu au urmat sau nu au finalizat învăţământul primar şi gimnazial.

Programul oferă acestor categorii de persoane posibilitatea continuării şi finalizării învăţământului obligatoriu, fără a fi nevoite să-şi întrerupă eventualele activităţi profesionale sau familiale în care sunt angrenate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministrul Educației: Voucherele de vacanță nu sunt legate exclusiv de vacanța de vară și pot fi utilizate timp de un an de la data emiterii!

astăzi, 11:31

Ministrul Educației, Mihai Dimian, spune că voucherele de vacanță nu sunt legate de exclusiv de vacanța de vară și pot fi folosite timp de un an de la data emiterii, potrivit unei postări pe p...

De la 1 septembrie, transport verde (și) spre Zona Metropolitană a Botoșaniului!

astăzi, 11:12

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani” informează faptul că începând cu data de 01.09.2026, prin operatorul ELTRANS, demarează transpor...

Nu au scăpat: Doi tineri din Ungureni au bătut un bărbat în fața unui bar din sat!

astăzi, 10:47

La data de 01 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, de 33 și 35 de ani, a...