Cererile pentru tichetele sociale pentru rechizite, în valoare de 500 de lei, trebuie depuse începând cu prima zi de școală

Copiii „cei mai dezavantajați” din învățământul preșcolar, primar și gimnazial beneficiază și în anul școlar 2022-2023 de tichete educaționale pe suport electronic pentru rechizite și alte materiale școlare, în valoare de 500 de lei, anunță într-un comunicat Federația Națională a Părinților – „Edupart”.

Este al treilea an când se aplică programul. EduPedu.ro a semnalat zilele trecute despre elevii care vor primi banii pe card în luna septembrie, după ce cursurile școlare deja vor fi început pe data de 5.

 

Legea tichetelor sociale a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis în iunie 2021.

Anul școlar trecut (2021-2022), 235.000 de elevi care riscau să abandoneze școala din cauza condițiilor sociale au beneficiat de carduri sociale cu care să cumpere rechizite și haine pentru școală, iar banii au fost virați în aprilie 2022. “Urmează ca Inspectoratele școlare să primească informații referitoare la normele de aplicare pentru 2022-2023”, transmite Inspectoratul Școlar al Municipiului București pentru Edupedu.ro.

În funcție de vârsta elevului, cererile se depun fie la primărie (în cazul preșcolarilor), fie la secretariatul unității de învățământ unde este înscris elevul (în cazul elevilor de clase primare și gimnaziu). EduPedu.ro va reveni cu un model de cerere când va fi transmis de autorități.

Comunicatul Federației Naționale a Părinților anunță că, “pentru preșcolari, cererile pentru stabilirea și acordarea sprijinului financiar trebuie depuse la primărie și se întocmesc de reprezentantul familiei și se înregistrează, împreună cu actele doveditoare privind componența familiei și a veniturilor, la primăria comunei sau orașului / sectorului din București unde locuiește familia.

Pentru elevi (ciclul primar și ciclul gimnazial), cererile pentru stabilirea și acordarea sprijinului financiar se întocmesc de reprezentantul familiei și se depun, împreună cu actele doveditoare privind componența familiei și a veniturilor, la secretariatul unității de învățământ unde este înscris elevul, în termen de 5 zile de la data începerii anului școlar, adică până pe 10 septembrie 2022″.

Inspectoratele școlare vor comunica Ministerului Educației lista beneficiarilor pentru anul școlar 2022-2023 până la data de 23 septembrie 2022. Nu se precizează în comunicat când vor ajunge banii pe carduri pentru a putea fi folosiți.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

Wednesday, 11 November 2026

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...