Bolojan i-a înfuriat pe profesori și studenți. „Ar fi trebuit să tacă, să nu comenteze, să plece ochii în pământ!”

Sute de profesori și studenți protestează astăzi, 25 februarie 2026, de la ora 12:00, în fața Palatului Cotroceni din București. O declarație recentă a premierului Ilie Boplojan a produs furia cadrelor didactice, care i-au transmis și un mesaj extrem de dur.

Protestatarii solicită o întrevedere cu președintele Nicușor Dan. Potrivit organizatorilor, evenimentul are scopul de a ”atrage atenţia asupra faptului că salariaţii din educaţie nu sunt de acord cu măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate în învăţământ, care influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice".

Ilie Bolojan, ținta furiei profesorilor

Nemulțumiți că Educația nu are ministru din decembrie 2025 şi că interimarul Ilie Bolojan îi ignoră, profesorii avertizează că în mai puțin de o lună, chiar în timpul simulărilor, ar putea intra în grevă generală. În plus, studenții sunt şi ei nemulţumiţi că taxele le-au fost majorate până la 3.500 de lei şi că le-au fost tăiate bursele.

 

Preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat că acum două luni, Nicuşor Dan le-a făcut profesorilor o promisiune, pe care încă nu a respectat-o. Mai mult, Nistor i-a transmis un mesaj dur premierului Ilie Bolojan, care a spus că "nu de diplome ducem lipsă".

„Ne pregătim de protest la Cotroceni, pentru că vrem să-i amintim lui Nicușor Dan că s-a angajat ca, în două luni, să discutăm și să fie corectate efectele. După patru luni, nu ne-am văzut. Vrem să-i reamintim că are obligații față de elevi și profesori.

În ceea ce-l privește pe domnul premier: în momentul în care premierul a spus, deranjant pentru noi, „nu avem nevoie de diplome”, ar fi trebuit să tacă, să nu comenteze, să plece ochii în pământ, fiindcă este înconjurat de oameni care au făcut sport național din diplome obținute așa cum știm foarte bine. Nu și-a clarificat problema plagiatului, iar cei care au putere de decizie nu aduc nici măcar diploma de bac. Și totuși ne acuză pe noi, cei care aducem noutate în învățământ. Asta le permite premierul", a declarat, la Antena 3 CNN, Marius Nistor, liderul Federației "Spiru Haret".

Studenții își strigă și ei nemulțumirile

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a anunțat că participă la protestul de miercuri, din faţa Palatului Cotroceni, manifestându-şi dezamăgirea faţă de măsurile adoptate în ultimul an în Educaţie, în care transportul studenţilor a fost limitat, bursele au fost reduse cu aproximativ 52%, iar „conform discuţiilor din spaţiul public, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (ne)condus de Prim-ministrul Ilie Bolojan va avea alocat un buget mai mic decât execuţia anului anterior”.

„ANOSR critică vehement măsurile de austeritate aplicate în educaţie începând cu anul 2025, care au afectat grav condiţiile de viaţă şi din învăţământ ale studenţilor, precum şi sustenabilitatea şi predictibilitatea întregului sistem de educaţie românesc”, arată organizaţia, într-un comunicat de presă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Conferință prezidată de IPS Teofan la Biserica Vovidenia, decizie importantă cu privire la noii protopopi de Botoșani!

Monday, 8 June 2026

Ansamblul Parohiei „Vovidenia” din municipiul Botoșani a găzduit luni, 8 iunie, Conferința preoților din protoieria botoșăneană. Momentul a debutat cu Sfânta Liturghie, săv&a...

Un conflict în familie s-a terminat tragic: Un botoșănean și-a împins socrul, bărbatul a căzut și a murit pe loc!

Monday, 8 June 2026

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a lui C.M., în vârstă de 38 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat...

Președintele CNSLR-FRĂȚIA Botoșani a demisionat, cine a preluat coordonarea uniunii sindicale!

Monday, 8 June 2026

Începând cu data de 1 iunie 2026, președintele Uniunii Județene CNSLR-FRĂȚIA Suceava, Gabriel Buliga, a preluat mandatul de coordonator al activității Uniunii Județene CNSLR-FRĂȚI...

-->