Avertizare europeană. Odată cu începerea școlii, elevii vor fi cea mai vulnerabilă categorie. Pregătiți măsurile din vreme

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor trage un semnal de alarmă legat de începutul noului an școlar în întreaga Europă. Dacă nu se iau urgent măsuri eficiente de prevenție, copiii se vor trezi în prima linie a contaminării, ei fiind și cea mai nevaccinată categorie socială.

Potrivit ECDC, pentru toate vârstele a fost raportată o transmisie sporită a variantelor virusului care produc îngrijorare, în special a variantei Delta. În regiunile unde crește numărul adulților vaccinați împotriva Covid-19, dar copiii nu sunt vaccinați, se anticipează ca în lunile următoare să crească ponderea cazurilor înregistrate în rândul copiilor.

 

Situația ar putea fi chiar mai gravă, pentru că specialiștii ECDC s-au bazat, în mare parte, pe studii realizate înaintea răspândirii variantei Delta, deci care luau in calcul o viteză mai mică de răspândire a virusului.

În perspectiva noului an școlar, se menține consensul general potrivit căruia închiderea școlilor trebuie să fie o măsură de ultimă instanță, impactul fizic, mintal și educațional al închiderii școlilor fiind mult mai mare asupra copiilor decât beneficiile produse de o astfel de acțiune, la fel și impactul economic, potrivit documentului citat de edupedu.ro

ECDC afirmă că “este imperativ să existe un grad ridicat de pregătire” în sistemul educațional pentru anul 2021-2022, în contextul Covid-19.

Astfel, sunt în continuare necesare măsuri sporite de igienă, de prevenire a aglomerării în mediul școlar, dar și existența strategiilor de testare în școli, pentru a verifica la timp cazurile simptomatice și pentru a le izola.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneanca Raluca Turcan, nominalizată pentru portofoliul Ministerului Muncii în Guvernul Mureșan

astăzi, 20:20

PNL a transmis public, vineri, lista miniștrilor susținuți de partid pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Printre aceștia se numără Raluca Turcan, propusă pentru portofoliul de la Ministerul Mun...

Slujiri arhierești în parohiile din județul Botoșani, săptămâna viitoare!

astăzi, 18:40

Duminică, 27 septembrie – Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta L...

Botoșani, județul cu cele mai mici salarii din România!

astăzi, 17:52

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat date potrivit cărora câștigul salarial mediu brut lunar înregistrat la nivelul economiei naționale în anul 2025 a fost 8716 le...