Aur la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică obținut de o elevă din Botoșani!

O elevă din Botoșani a fost premiată la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică ”Marin Dacian Bica”, desfășurat la Vatra Dornei.

Competiția s-a derulat în cadrul Taberei Naționale de Fizică, Astronomie și Astrofizică, eveniment la care au participat peste 300 de elevi și profesori din țară, evenimentul fiind organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

La secțiunea Astronomie și Astrofizică, Bianca Andra Andrieș, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani, pregătită de prof. Petru Crăciun, a obținut Premiul al III-lea și medalia de Aur.

„Programul taberei a inclus activități de formare și aprofundare, cursuri de specialitate, ateliere tematice, precum și concursuri naționale de fizică, astronomie și astrofizică”, a transmis Inspectoratul Școlar Suceava.


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - Fermierii români care, noaptea trecută, ”au dat foc la 40.000 de euro”!

astăzi, 15:01

E realitatea unei nopți de primăvară în care temperaturile au scăzut sub zero. Iar fermierii clujeni au decis să își salveze livada de cireși, aflată la un pas de a fi distrusă de...

Matei, elevul din Botoșani care a fost premiat la Olimpiada Națională de Limba Engleză!

astăzi, 14:36

„Rezultatele elevilor botoșăneni la olimpiadele naționale de limbi moderne confirmă încă o dată că în școlile noastre se construiește excelența prin muncă, perseverență ...

Managerul Operei Naționale din Iași, alături de credincioși într-o biserică din Botoșani!

astăzi, 13:42

Tenorul Andrei Fermeșanu, manager al Operei Naționale din Iași, a cântat împreună cu credincioșii prezenți, în Vinerea Marea, la Biserica Vovidenia din municipiului Botoșani. ...

-->