Ateliere de educație prin cultură pentru copiii din Darabani și Botoșani

Asociația Nord organizează în lunile august și septembrie 15 ateliere educative prin cultură susținute de artiști din toată țara și adresate copiilor și adolescenților din Daraban și Botoșani. O parte dintre aceste ateliere vor avea loc în perioada 27-29 august, în cadrul festivalului Zilele Nordului, ajuns la ediția cu numărul 8.

„#AteliereleNordului” este un proiect derulat de Asociația Nord și finanțat prin programul „În Stare de Bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

 

Copiii și adolescenții se pot înscrie gratuit printr-un formular la unul dintre atelierele de arte vizuale, artele spectacolului, scriere și creativitate, patrimoniu și meșteșuguri, video mapping sau muzică. Ateliere Nordului vizează implicarea a 150 de copii - copii rămași acasă din orașul Darabani, copiilor aflați în situație de risc, copiilor romi din centrul istoric al Botoșaniului și comunităților din care aceștia fac parte.

Printre trainerii care vor susține ateliere se numără scriitoarea Svetlana Cârstean, jurnalista Florentina Toniță, actorii Mirela Nistor, Ioana Brăilescu și Ionuț Caras, lectorul universitar Mihai Bulai, compozitoarea Izabela Vieriu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA Universității din Iași, după ce fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv într-un dosar de viol!

astăzi, 12:30

Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut vineri, 23 octombrie, într-un dosar în care este cercetat pentru viol. Tudorel Toader susț...

Electrovalva și debitul de apă: care este diferența față de reglarea presiunii?

astăzi, 11:36

Multe descrieri pun laolaltă automatizarea, presiunea și debitul, de parcă o singură piesă le-ar controla pe toate. Electrovalvele de apă comandă deschiderea sau închiderea unei căi; con...

Doi bărbați, între care unul minor, loviți de un cal la Târgul de Cai din Suceava!

astăzi, 11:34

Un accident a avut loc, duminică dimineață, la Târgul de Cai din comuna Satu Mare, județul Suceava. La fața locului au fost găsite două persoane lovite de cal. Au fost trimise două ec...