A doua sesiune a Bacalaureatului continuă marți cu proba obligatorie a profilului

Cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului continuă marţi cu proba obligatorie a profilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Luni a fost testul scris la limba şi literatura română.

Proba la alegere a profilului şi specializării va fi susţinută miercuri. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine proba de limba şi literatura maternă joi. Între 23 şi 31 august se vor echivala şi recunoaşte competenţele lingvistice şi digitale.

 

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6 (şase).

Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, 24.988 de candidaţi provin din promoţia 2020 – 2021, iar 13.958 de candidaţi din promoţiile anterioare.

Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 31 august (până la ora 12,00).

Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 18,00, atât în format fizic, cât şi electronic. În acest sens, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (1 – 3 septembrie), vor fi comunicate vineri, 3 septembrie.

Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 16 – 19 august, între orele 8,00 – 16,00.

Sursa: AGERPRES

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovenii au luat cu asalt granițele României. Motivul pentru traficul intens de la Sculeni şi Albiţa

astăzi, 17:59

Polițiștii de frontieră recomandă tranzitarea și prin Punctul de Trecere a Frontiere Stânca, din județul Botoșani. Poliţia de Frontieră anunţă că traficul este intens pe intrarea ...

O biserică din Botoșani și-a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele!

astăzi, 17:16

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele și pentru toate gusturile. Cărțile se po...

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

astăzi, 14:22

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...