30.000 de profesori dau azi examenul de titularizare. În mod excepțional, se fac înscrieri și în ziua probei

Peste 30.000 de profesori s-au înscris la titularizare, concurând pe 4.319 posturi scoase la concurs. Dintre posturile scoare la concurs la nicel național, puţin peste 3.000 sunt la școli din mediul urban și 1.228 în mediul rural. Examenul de titularizare se va desfășura azi începând cu ora 10:00.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei, proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2019, se va desfăşura astăzi  în 85 de centre de examen.

 

Pentru susţinerea acestei probe s-au înscris 27.724 de candidaţi, dintre care 4.740 provin din promoţia de absolvenţi din acest an. Aceştia îşi pot valida fişele de înscriere cel târziu până la ora 9,00 dimineaţa.

La nivel naţional sunt disponibile 4.319 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea, 3.091 de posturi didactice/catedre vacante sunt în mediul urban şi 1.228 în mediul rural.

Pentru susţinerea probei scrise, candidaţii trebuie să fie prezenţi în sala de concurs cel mai târziu la ora 9,00, înainte de comunicarea subiectelor. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce poate fi depăşit cu una-două ore doar de candidaţii cu cerinţe speciale.

La nivelul județului Botoșani, peste 400 de profesori s-au înscris la examenul de titularizare, dintre care au fost respinși 15 candidați. În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2019 (studiilor medii/ postliceale /universitare de licenţă/universitare de masterat/ departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogie), care nu au validat fișa de înscriere în perioada 10-12.07.2019, pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere chiar și astăzi, 17 iulie 2019.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

astăzi, 18:28

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

astăzi, 17:13

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...

Un bărbat de 38 de ani din Botoșani și-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Cum s-a produs tragedia

astăzi, 16:00

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reţinut după ce, în cursul zilei de sâmbătă, şi-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Prim-procurorul Parchetului...