22 de unități școlare de la Botoșani învață după scenariul roșu

Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoșani a anunțat că nu mai puțin de 22 de unități de învățământ din județul Botoșani țin cursurile după scenariul roșu.

ISJ monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel judeţean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare localitate.

Prin urmare, astăzi, 20 octombrie 2020, în conformitate cu datele transmise, la nivelul județului Botoșani, se înregistrează următoarea situație:

 

-  438 unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară

-  15 unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

- 22 unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

“Începând cu data de 20 octombrie 2020, activitatea didactică de la Colegiul Național „A. T. Laurian” Botoșani se va desfășura în scenariul 3 (roșu), după ce ieri a trecut în scenariul 3(roșu) activitatea didactică de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani.

Reamintim că în toate cele 20 de unități școlare din municipiul Dorohoi activitatea didactică se desfășoară conform scenariului 3 (roșu) din data de 12 octombrie”, a precizat într-un comunicat de presă Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Actrița din Botoșani care își donează ziua de naștere pentru educația copiilor care suferă de cancer!

astăzi, 16:00

Actrița Elena Ivanca s-a născut pe 17 aprilie 1969, în Coșula Botoșanilor. Anul acesta, de ziua ei, vrea ca ”bucuria personală să capete un sens mai mare”. Anul trecut a făcut...

Antrenorul care a dus FC Botoșani în Liga 1: „Am simțit că s-a rupt ceva în mine când am plecat de la Botoșani”

astăzi, 14:44

În septembrie 2012, Cristi Popovici revenea la FC Botoșani ca antrenor principal, dupa ce Costel Orac demisionase. Popovici mai antrenase FC Botoșanni în sezonul 2010-2011, în...

PS Nichifor Botoșăneanul a slujit de Înviere în mijlocul credincioșilor Parohiei Izvorul Tămăduirii din Botoșani

astăzi, 13:36

Credincioșii din Botoșani au trăit, în noaptea de Înviere, momente de profundă încărcătură spirituală la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Parcul Tineretului, u...

-->