20 de ani de la înființarea IGSU: Zeci de copii în vizită la subunitățile de pompieri din județul Botoșani! (Foto)

Pompierii le-au prezentat sfaturi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situație de urgență.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a organizat în zilele de 16 -17 decembrie, „Ziua Porților Deschise”, în contextul sărbătoririi a 20 de la înființarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Astfel, pentru câteva ore, porțile subunităților operative ale ISU din Dorohoi, Săveni, Trușești și Ștefănești au fost deschise pentru toți cei care au dorit să vadă autospecialele de intervenție și să afle informații utile despre cum trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.

 

Marți, încă de la primele ore ale dimineții, curțile Detașamentului de Pompieri Dorohoi și Stației de Pompieri Săveni s-au umplut cu elevii Școlii Gimnaziale „Ioan Murariu” Cristinești, Școlii Gimnaziale nr.1 Știubieni și Școlii Gimnaziale nr.2 Negreni.

Autospecialele de stingere cu apă și spumă, autospeciala de lucru la înălțime, autospeciala de descarcerare și ambulanța SMURD, toate au fost studiate, îndeaproape, de vizitatori.

Aceștia au avut ocazia să vadă cum se folosește fiecare accesoriu, în parte. Copiii au urcat, pe rând, în autospecialele de intervenție și au aflat cum protejează servanții pompieri pe timpul incendiilor cu ajutorul aparatului de respirat cu aer comprimat şi a căștii de protecţie.

Pompierii le-au prezentat sfaturi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situație de urgență, fie că este vorba despre incendiu, inundație, cutremur sau chiar de descoperirea muniției rămase neexplodate, printre care amintim:

- să nu se joace cu chibriturile, brichetele sau obiectele pirotehnice și să nu aprindă lumânări;

- să nu imite lucrurile periculoase pe care le văd pe rețelele de socializare și să nu accepte provocările persoanelor necunoscute;  

- să nu se cațăre în copacii aflați în apropierea liniilor de înaltă tensiune deoarece există pericol de electrocutare;

- să nu se joace în zona căilor ferate și să nu se urce pe vagoanele staționate, nici măcar pentru a face o fotografie;

- dacă văd un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, să se îndepărteze și să cheme un adult să vadă despre ce este vorba.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență̆ pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă” sunt găzduite de Dorohoi și Bucecea

astăzi, 12:46

Sport, educație și comunitate În weekendul 3–4 octombrie 2026, Dorohoi și Bucecea vor deveni puncte de întâlnire între sportul de performanță, copii, familii și ...

Constantin a plecat la muncă în Spania și nimeni nu mai știe nimic de el!

astăzi, 11:32

Constantin Zvâncă a plecat în urmă cu mai mulți ani la muncă în străinătate, ultima dată aflându-se în Spania. Din data de 21 mai 2026 (ziua Sfinților Constantin ...

Shalom Cinema! - Film israelian la Cinema Unirea Botoșani

astăzi, 10:57

În perioada 1-4 octombrie, de la ora 19.00, Cinema Unirea Botoșani deschide o fereastră către cinematografia israeliană, într-o serie de proiecții care combină umorul negru, satira, ...