16 școli din Botoșani primesc finanțare pentru activități de prevenire a analfabetismului funcțional și a abandonului școlar!

La nivel național sunt peste 650 de școli care primesc bani, iar la Botoșani încă altele 14 au fost puse în rezervă.

Ministerul Educaţiei anunţă, miercuri, că a fost publicată lista unităţilor de învăţământ care vor primi finanţare pentru activităţi de prevenire a analfabetismului funcţional şi a abandonului şcolar. Este vorba despre peste 650 de şcoli, urmând a fi încadraţi în proiect toţi elevii de nivel primar.

„Peste 650 de şcoli vor primi finanţare pentru activităţi de prevenire a analfabetismului funcţional şi a abandonului şcolar, prin proiectul PRIMII - Program pentru Reuşita Învăţământului Primar prin Măsuri Integrate de Intervenţie. A fost publicată lista finală a proiectelor selectate pentru finanţare”, a transmis, miercuri, Ministerul Educaţiei, potrivit News.

 

Instituţia precizează că vor fi incluşi în program toţi elevii de nivel primar din unităţile de învăţământ selectate (PJ + structuri), care sunt încadrate în categoria de risc foarte mare sau mare de părăsire timpurie a şcolii şi abandon şcolar, conform Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educaţie (MATE) şi a gradului de marginalizare comunitară (indice UNICEF).

Proiectele admise la finanţare au fost selectate în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, cu aplicarea criteriilor de departajare prevăzute de Metodologia aprobată prin Ordinul de ministru nr. 5.798/2026, în limita bugetului alocat rundei 2026 - 2027.

Finanţarea va putea fi folosită pentru activităţi precum:

-toţi elevii de nivel primar lecţii individualizate, activităţi de recuperare;

-asigurarea hranei pentru elevii participanţi la proiect;

-activităţi extracurriculare şi extraşcolare;

-materiale didactice pentru activităţi remediale şi de sprijin, resurse educaţionale;

-consiliere, terapie (consiliere şi orientare şcolară pentru elevi, consiliere parentală).

Pentru proiectele admise la finanţare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va încheia acorduri de finanţare cu unităţile de învăţământ beneficiare.

„Proiectele având statut de rezervă pot fi finanţate, în ordinea din listă, în situaţia în care se disponibilizează fonduri ca urmare a retragerii, renunţării sau neîncheierii acordului de finanţare de către unităţile de învăţământ admise la finanţare, a dezangajării unor sume ori a suplimentării bugetului alocat, în limita sumelor disponibile”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.

16 școli din județul Botoșani vor primi finanțare în acest sens, iar pentru 14 școli cererile de finanțare admise sunt în rezervă.

Școlile care vor primi finanțare sunt:

-Școala Gimnazială nr. 1 Hudești

-Școala Gimnazială „Ioan Muraru” din Cristinești

-Școala Gimnazială nr. 1 din Durnești

-Școala Gimnazială nr. 1 din Hilișeu Horia

-Școala Gimnazială nr. 1 Vlădeni-Deal (comuna Frumușica)

-Liceul Tehnologic Plopenii Mari (Ungureni)

-Liceul Tehnologic din Todireni

-Liceul „Demostene Botez” din Trușești

-Școala Profesională „Sfântul Apostol Andrei” din Smârdan (comuna Suharău)

-Școala Gimnazială nr. 1 Știubieni

-Școala Gimnazială nr. 1 Mileanca

-Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Ipotești

- Școala Gimnazială nr. 1 din Vlădeni

-Școala Gimnazială nr. 1 din Răchiți

-Școala Gimnazială nr. 1 din Dimăcheni

-Școala Gimnazială nr. 1 din Stăuceni

Lista cu toate școlile care vor primi finanțare poate fi accesată AICI.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...