Legea ne permite să vindem ceva ce nu ne aparÈ›ine, iar un contract încheiat fără ca noi să fim proprietarii bunului vândut este perfect valabil. SituaÈ›ia nu este nici pe departe complicată, atâta timp cât totul decurge conform prevederilor din Codul civil. Grija vânzătorului este să procure dreptul pe care l-a vândut deja, fără a se certa cu legea È™i cu adevăratul proprietar.
Atunci când vrei să vinzi un lucru, este subînÈ›eles că trebuie să îl deÈ›ii ca să îl poÈ›i da mai departe. Spus în termeni juridici, transmiterea unui drept de proprietate prin vânzare ar presupune, în general, ca tu să deÈ›ii acel drept de proprietate înainte de toate.
DeÈ™i poată să-È›i pară un paradox, ai posibilitatea să transmiÈ›i un drept de proprietate pe care nu îl ai, însă numai dacă e vorba de un contract de vânzare-cumpărare. Este ceea ce găsim în Codul civil sub denumirea de "vânzarea bunului altuia". Prevederea nu se regăsea însă în vechea legislaÈ›ie civilă.
Potrivit textului de lege, "dacă, la data încheierii contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se află în proprietatea unui terÅ£, contractul este valabil, iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către cumpărător".
Cu alte cuvinte, poÈ›i să vinzi liniÈ™tit un bun care nu îÈ›i aparÈ›ine, dar cumpărătorul tău va putea să desfiinÈ›eze contractul dintre voi, dacă nu i-ai asigurat transmiterea dreptului în cele din urmă, È™i să ceară toÈ›i banii înapoi (eventual, È™i despăgubiri). Mai mult decât atât, nu prezintă nicio importanță pentru valabilitatea contractului dacă cumpărătorul È™tia sau nu că tu nu deÈ›ii acel drept de proprietate.
Din perspectiva momentului în care cumpărătorul devine efectiv proprietar, legea ne spune că "proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul dobândirii bunului de către vânzător sau al ratificării contractului de vânzare de către proprietar". Altfel spus, el devine proprietar la momentul în care tu, în calitate de vânzător, ai dobândit bunul respectiv sau la momentul în care adevăratul proprietar a confirmat contractul dintre voi. Desigur, legea vă permite să stabiliÈ›i alt moment.
Ceea ce trebuie reÈ›inut însă este faptul că legea oferă recunoaÈ™tere acestui tip de vânzare, dar nu în ceea ce priveÈ™te moÈ™tenirile viitoare, nedeschise. ExplicaÈ›ia este simplă: dacă o persoană nu a decedat, nu putem vorbi de moÈ™tenirea acesteia È™i de drepturi care ne-ar putea reveni în legătură cu ea, ci doar de niÈ™te drepturi eventuale. Un drept de proprietate, pentru a putea fi transmis, nu poate fi eventual, ci deja existent, concret.
