Legea ne permite să vindem ceva ce nu ne aparține, iar un contract încheiat fără ca noi să fim proprietarii bunului vândut este perfect valabil. Situația nu este nici pe departe complicată, atâta timp cât totul decurge conform prevederilor din Codul civil. Grija vânzătorului este să procure dreptul pe care l-a vândut deja, fără a se certa cu legea și cu adevăratul proprietar. 

 

Atunci când vrei să vinzi un lucru, este subînțeles că trebuie să îl deții ca să îl poți da mai departe. Spus în termeni juridici, transmiterea unui drept de proprietate prin vânzare ar presupune, în general, ca tu să deții acel drept de proprietate înainte de toate.

 

Deși poată să-ți pară un paradox, ai posibilitatea să transmiți un drept de proprietate pe care nu îl ai, însă numai dacă e vorba de un contract de vânzare-cumpărare. Este ceea ce găsim în Codul civil sub denumirea de "vânzarea bunului altuia". Prevederea nu se regăsea însă în vechea legislație civilă.

 

Potrivit textului de lege, "dacă, la data încheierii contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se află în proprietatea unui terţ, contractul este valabil, iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către cumpărător".

 

Cu alte cuvinte, poți să vinzi liniștit un bun care nu îți aparține, dar cumpărătorul tău va putea să desființeze contractul dintre voi, dacă nu i-ai asigurat transmiterea dreptului în cele din urmă, și să ceară toți banii înapoi (eventual, și despăgubiri). Mai mult decât atât, nu prezintă nicio importanță pentru valabilitatea contractului dacă cumpărătorul știa sau nu că tu nu deții acel drept de proprietate.

 

Din perspectiva momentului în care cumpărătorul devine efectiv proprietar, legea ne spune că "proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul dobândirii bunului de către vânzător sau al ratificării contractului de vânzare de către proprietar". Altfel spus, el devine proprietar la momentul în care tu, în calitate de vânzător, ai dobândit bunul respectiv sau la momentul în care adevăratul proprietar a confirmat contractul dintre voi. Desigur, legea vă permite să stabiliți alt moment.

 

Ceea ce trebuie reținut însă este faptul că legea oferă recunoaștere acestui tip de vânzare, dar nu în ceea ce privește moștenirile viitoare, nedeschise. Explicația este simplă: dacă o persoană nu a decedat, nu putem vorbi de moștenirea acesteia și de drepturi care ne-ar putea reveni în legătură cu ea, ci doar de niște drepturi eventuale. Un drept de proprietate, pentru a putea fi transmis, nu poate fi eventual, ci deja existent, concret.