Valeriu Iftime se gândește la muncitorii străini care vin în România: ”Ce condiții le oferim ca să rămână la noi”

Președintele Camerei de Comerț Botoșani crede că nevoia României de a aduce muncitori străini este una reală. Însă, odată ajunși în țară, problema acestora nu se rezolvă ”cu un container și un castron de orez”.

Antreprenorul Valeriu Iftime, în același timp și președinte al Camerei de Comerț Botoșani, este de părere că, înainte de a importa forță de muncă, România are nevoie și de o strategie.

”Ce facem noi pentru muncitorii străini care vin azi în România și despre care noi credem că sunt pregătiți să vină și să muncească la noi, iar noi, dacă le dăm un container și puțin orez, am rezolvat tot? Lucrurile sunt mult mai complicate! Iar aici este o oportunitate pe care, dacă nu o vom aborda cu atenție, vom ajunge să o ratăm”, spune Valeriu Iftime.

 

Președintele Camerei de Comerț Botoșani atrage atenția că problema este una mult mai complexă decât pare la prima vedere. Munitorii au nevoie de locuințe, aspect care până în prezent nu a fost tratat la nivelul administrațiilor locale, care ar putea lua în calcul dezvoltarea unei infrastructuri în acest sens.

”Pentru muncitorii veniți din afară trebuie să gândim din timp, în fiecare localitate, o zonă în care putem să-i cazăm, să-i organizăm, să-i lăsăm să locuiască. Asta înseamnă să se cheltuie niște bani pentru niște investiții aplicate. Sau, cel puțin, autoritățile locale ar trebui să dea o locație sau să găsim împreună o locație în care statul sau un privat ar putea construi niște locuințe sociale pentru muncitorii străini. Aceștia nu vor veni în România doar pentru anul acesta și trebuie să gândim pentru ei soluții pe termen lung. Nimeni nu vine în România să stea 6 luni și să plece. Trebuie să ne gândim că acești oameni vor rămâne în România. Și nu trebuie să ne fie frică de această perspectivă! Toate marile țări și-au construit industrie și infrastructură cu străini. Gândiți-vă ce au făcut americanii cu oameni din toată lumea asta și mai ales din Mexic și din America de Sud! Gândiți-vă cât de mult au lucrat muncitorii turci în Germania! Și, mai ales, gândiți-vă la cât de mulți români sunt acum afară, cei 3-4 milioane de români care sunt acum prin Spania, prin Italia și în alte țări, unde muncesc în condiții convenabile pentru ei!”, este de părere antreprenorul.

Valeriu Iftime vede forța de muncă străină ca pe o soluție care ar rezolva multe probleme cu care se confruntă antreprenorii români, așadar și cei din Botoșani.

”Nevoia de a aduce forță de muncă străină este evidentă. Iar dacă vrem ca ei să rămână aici și să devină eficienți, trebuie să ne gândim la două lucruri: să-i putem plăti la nivelul așteptărilor lor și, al doilea, cum ne organizăm și ce condiții le oferim ca să rămână pe termen mediu și lung la noi!”, a încheiat președintele Camerei de Comerț Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un tânăr de 21 de ani a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani!

astăzi, 12:19

La data de 04 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Corlăte...

ANL a recepţionat 18 locuinţe pentru tineri în comuna Mihai Eminescu!

astăzi, 12:03

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în comuna Mihai Emine...

Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul! - FOTO, VIDEO

astăzi, 11:34

Astăzi, 5 noiembrie, în cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  și a Inspectoratului General al Poliției...