Sute de fermieri au participat la conferința ministrului Daea privind finanțările prin PNS (video)

Sute de fermieri au participat la conferința ministrului Daea privind finanțările prin PNS (video)

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a participat, joi, la o conferință regională de promovare a oportunităților de finanțare prin Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027, desfășurată la Hotelul „Rapsodia”. Evenimentul, circumscris campaniei „Caravana cunoașterii”, a reunit peste 300 de fermieri, primari și specialiști din județele Botoșani și Suceava.

„Suntem pe un drum pe care l-am început cu mulți ani în urmă și pe care l-am plămădit spunând de fiecare dată, cu lacrima preocupării și cu dorința de a fi bine pentru țară, în așa fel încât fermierii români să aibă acel sprijin necesar în activitatea formidabilă a lor. Motiv pentru care îmi îngădui dragi făuritori de hrană ai țării să vă salut pe dumneavoastră prima dată și să vă mulțumesc pentru efortul pe care l-ați făcut de-a lungul vremii, dar mai mult acum în ultimul an când, sub presiunea factorilor naturali, ați fost la locul faptei și prin munca dumneavoastră, prin sudoarea dumneavoastră, prin iscusința, prin banii dumneavoastră, ați putut întoarce brazda țării și să aduceți în hambarurile României acea cantitate de produse necesare așa fel încât să ne îndeplinim misiunea pentru care suntem, și anume să dăm hrană țării.

Sunt aici pentru a vă transmite informațiile cele mai directe pe care le putem da, pentru a pune în aplicare un obiectiv strategic al României, care este astăzi sub cupola juridică a Uniunii Europene și a instituțiilor din România cu obligativitatea de a-l realiza și cu dorința de a folosi seva din acest Plan Național Strategic”, le-a transmis Petre Daea fermierilor.

Ministrul Agriculturii a dat asigurări că măsurile de sprijin pentru fermieri nu vor fi întârziate, astfel încât aceștia să își desfășoare activitatea fără sincope. El a precizat că noul PNS favorizează dezvoltarea exploatațiilor agricole restrânse.

„Începând cu anul acesta, Planul Național Strategic este schimbat și sumele acestea cresc în favoarea fermierilor care au suprafețe mici. Dacă un agricultor care are o exploatație de la un hectar până la 50 de hectare ia o sumă mai mare pe unitatea de suprafață față de un agricultor care are peste 50 de hectare. Iată un sprijin direct pentru agricultorii mici, care se pot regăsi într-o producție mai mare și într-un câștig pe măsura eforturilor pe care le fac de-a lungul desfășurării activității din agricultură”, a afirmat ministrul Agriculturii.

El a subliniat că este nevoie să se lucreze intensiv la sistemul de irigații și că urmărește derularea investițiilor în infrastructura din județul Botoșani.

„Și aseară am avut o întâlnire cu primarii și cu cei care se află în această zonă irigabilă. Știți ce s-a întâmplat la Manoleasa, la Stânca Costești, în perimetrele acelea care au fost părăsite și distruse, iată că s-au pus în valoare. Continuăm investițiile în Botoșani, iar eu de fiecare dată când vin le verific și urmăresc stadiul de îndeplinire a lor”, a precizat Petre Daea.

Acesta a reiterat că implementarea Planului Național Strategic este un obiectiv important pentru țară, având consistentul buget de 15,8 miliarde euro, fonduri care pot fi cheltuite până în 2028.

„Am elaborat întreaga legislație necesară pentru a porni la drum și începând de ieri, prima zi de depunere a cererilor, avem deja 1.141 de cereri depuse în România în așa fel încât în acest proces de depunere a cererilor, care se va termina pe 15 mai, putem să creăm condițiile necesare pentru ca plata subvențiilor să înceapă pe 16 octombrie. Lucrul acesta este foarte important și necesar. E foarte important să știm cum să implementăm planul și e necesar pentru că fermierii au nevoie de bani, iar banii aceștia vin de la UE. De fiecare dată i-am luat la timp și i-am adus la timp. I-am adus la timp și i-au luat la timp fermierii. Vă dau două cifre importante. În fiecare an în România aducem de la UE în jur de 3 miliarde de euro, iar în primele luni ale anului acesta, până pe 4 februarie, am adus aproape 1 miliard 600 de milioane de euro, bani care au intrat în bugetul țării și care pot fi valorificați”, a afirmat ministrul Petre Daea.

 

 

 













 

 

Spune-ne opinia ta