Subvenţie de 3.000 de euro/ha pentru fermierii care cultivă usturoi

Premierul Viorica Dăncilă anunţă creşterea sprijinului pentru fermierii care cultivă usturoi, de la 1.000 de euro pe hectar la 3.000 de euro pe hectar. "Susţinem astfel menţinerea acestei culturi cu tradiţie, precum şi înfiinţarea de noi suprafeţe care să asigure pe piaţă produse româneşti de calitate", a precizat Viorica Dăncilă.

Dăncilă a spus, la începutul şedinţei de Guvern de marţi, că în fiecare judeţ în care a fost în ultima perioadă s-a întâlnit cu oameni care lucrează pământul sau dezvoltă mici afaceri în sectorul agricol şi au discutat despre cum poate Guvernul României să sprijine în continuare acest domeniu.

 

"Astăzi venim cu măsuri de îmbunătăţire a două programe apreciate de agricultori. Vom creşte considerabil sprijinul pentru fermierii care cultivă usturoi de la 1.000 de euro pe hectar la 3.000 de euro pe hectar, aşadar o creştere de 300 la sută. Susţinem astfel menţinerea acestei culturi cu tradiţie, precum şi înfiinţarea de noi suprafeţe care să asigure pe piaţă produse româneşti de calitate. De asemenea, pentru producătorii agricoli susţinuţi prin programul de tomate, vom prelungi cu două săptămâni, respectiv până la 15 iunie 2019, termenul de valorificare a producţiei. Luăm aceste decizii pentru a veni în sprijinul producătorilor, iar în cazul tomatelor ţinem cont de fenomenele meteorologice nefavorabile din această primăvară", a explicat premierul.

Premierul a menţionat că programul de sprijin pentru tomate cultivate în sere sau solarii se află în al treilea an de implementare, "asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate de calitate, începând cu luna mai până în luna decembrie".

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În premieră: Șase județe din România, printre care și Botoșani, premiate de Comisia Europeană!

astăzi, 08:57

Regiunea Nord-Est - cea mai săracă regiune a României - a primit, la Bruxelles, titlul de Regiune Europeană Antreprenorială pentru anul 2027. Distincția a fost decernată în cadrul ce...

General din Armata Română, după reacția botoșănenilor la survolurile dronelor: "Trebuie ca oamenii să fie informați"

astăzi, 08:07

Reacția generalului vine după ce, pe 13 octombrie, două nave comerciale au fost lovite de drone în largul Bulgariei, una scufundându-se și 11 marinari fiind dați dispăruți. Apoi, pe...

Dinamo își arată ”colții” înainte de Dinamo - FC Botoșani: ”Am auzit că vor să producă supriza!” / ”Nu ne uităm foarte mult la adversari!”

astăzi, 07:28

Cătălin Cîrjan, mijlocașul în vârstă de 23 de anide la Dinamo, știe că adversarii își propun să producă surpriza pe terenul ”Câinilor”, dar spune că...