Românii cu venituri mici ar putea primi bani pentru plata facturilor de apă și canalizare!

Familiile sau persoanele singure cu venituri mici ar putea primi un ajutor lunar din partea autorităților locale pentru plata serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, după cum este stipulat într-un proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) pentru dezbatere.
 
Propunerea privind acordarea unor ajutoare financiare pentru plata unor utilități pentru anumite categorii de persoane se regăsește într-un Proiect de Lege privind modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare 241/2006, proiect ce se află înregistrat la MDRAP pentru dezbatere. Pentru a intra în vigoare, propunerea legislativă are nevoie de acordul Parlamentului, al șefului statului și de publicarea în Monitorul Oficial.
 
Mai exact, arată Avocatnet.ro. proiectul de act normativ prevede acordarea unui ajutor financiar familiilor sau persoanelor singure cu venituri scăzute pentru plata serviciului de apă și canalizare. Ajutoarele se vor acorda în limita a 75 litri de apă/persoană/zi, apă uzată evacuată la rețeaua de canalizare, iar sumele necesare acordării acestor ajutoare vor proveni de la bugetul local.
 
Familiile sau persoanele singure care primesc ajutor social vor beneficia de un ajutor lunar care va acoperi cel puțin 50% din costul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare. Venitul lunar al familiei se stabilește pe baza veniturilor tuturor membrilor acesteia din luna anterioară lunii în care s-a făcut cererea pentru acordarea ajutorului lunar.
 
Limitele de venituri până la care se acordă ajutorul lunar pentru plata apei și canalizării sunt cele prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, respectiv 1,572 ISR în cazul familiilor și 2,164 ISR pentru persoanele singure. ISR este indicatorul social de referință, iar în acest an are valoarea de 500 de lei, ceea ce înseamnă că limita veniturilor pentru familii va fi de 786 de lei, în timp ce pentru persoanele singure, limita venitului va fi de 1.082 de lei.
 
Valoarea ajutorului lunar pentru plata serviciilor de alimentare și modalitatea de decontare a acestuia se stabilesc printr-o hotărâre a consiliului local, iar acordarea ajutorului se face prin dispoziția primarului, la solicitarea celor interesați.
 
Suplimentar, proiectul legislativ mai prevede și posibilitatea acordată persoanelor singure sau familiilor cu venituri mai mici decât salariul minim pe economie (1.900 de lei) de a deconta, parțial sau chiar integral, costurile legate de branșarea sau racordarea la sistemul de alimentare cu apă și canalizare.
 
Atenție! Propunerea legislativă NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie adoptată de Parlament, promulgată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Țara de Sus – vatră de spiritualitate și cultură românească” la Dorohoi, simpozion regional la Seminarul Teologic!

Sunday, 22 February 2026

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi a găzduit joi, 19 februarie 2026, cea de-a IV-a ediție a Simpozionului Regional și Interjudețean „Țara d...

SONDAJ: Exerciții de tras cu arma în clasele de liceu, câți români ar fi de acord cu astfel de exerciții!

Sunday, 22 February 2026

Aproape jumătate dintre români sunt de acord cu introducerea unor exerciții de tras cu arma în clasele de liceu, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research în perioada 28 ian...

Comercianți fără atestat de producător în Piața Mare, sancțiuni și pentru cei care vând produse ”din mers”!

Sunday, 22 February 2026

Pe durata acțiunilor întreprinse au fost legitimate 43 de persoane și aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 cu amendă în cuantum total de 4240 lei și 20 sancțiun...