"Pâinea și cuțitul" controalelor fiscale se întorc la județe după doar cinci ani de reformă

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat vineri că în câteva luni Fiscul va fi reorganizat, iar competențele celor opt direcții regionale se vor muta înapoi la direcțiile județene. 

Reorganizarea din 2013 a dus la apariția a 8 direcții regionale (Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Brașov și București) și la reducerea până la o treime a funcțiilor de conducere (cu tot cu aparat administrativ) a posturilor de conducere. Aceeași reorganizare făcută cu sprijinul Băncii Mondiale a îngreunat abuzurile sau înțelegerile ilegale dintre inspectorii fiscali și firmele controlate. Prin contra-reforma anunțată de PSD, inspectorii fiscali vor reveni sub tutela politică a politicienilor la nivel de județ. Mai mult, numărul de funcții de conducere va exploda, dat fiind că pe lângă cele 8 direcții regionale reapar încă 40 de direcții județene.

”De la regiune toată activitatea trece înapoi la județ, cum era înainte. Județele trebuie să devină ce erau în anii trecuți. Trebuie să decidă la nivel de județ ce au de făcut în privința Fiscului. Pentru că eu am nevoie de un interlocutor care să răspundă de absolut tot ce face acolo. Dar trebuie să-i lași și pâinea și cuțitul”, a declarat Teodorovici vineri într-o conferință de presă la Bistrița.

 

Informația a fost anunțată în premieră pe 29 iunie de fostul șef al ANAF, Gelu Diaconu, în mandatul căruia a avut loc reformarea ANAF și preluarea controlului de la baronii județeni. Într-o postare pe Facebook, Diaconu a scris că ”PSD da drumul la combinații și la evaziune, reinventând administrațiile județene! Știam de mult timp ca, în cel mai mare secret, câteva minți înfierbântate din Parlament, împreună cu cozi de topor din ANAF lucrează la predarea la cheie a Fiscului și Vămii către baronii locali. Astăzi am primit confirmarea: un draft de proiect. Nu știu în ce stadiu este, dar asta vor să facă pe repede înainte. “Gurile rele” m-au anunțat deja ca o astfel de măsură da o mare satisfacție UDMR”.

O zi mai târziu, Profit.ro prezenta pe larg proiectul UDMR prin care direcțiile regionale ale ANAF ar urma să fie desființate, iar competențele acestora ar trece la direcții județene ale Fiscului, care vor fi înființate în acest scop.

Vineri, Teodorovici a anunțat că reorganizarea ANAF are loc ca urmare a trecerii contribuabililor mijlocii de la direcțiile regionale la cele județene, trecere prevăzută de o lege inițiată tot de UDMR. ”Există o prevedere legală care spune că de la 1 august contribuabilii mijlocii trec la județe. Președintele Fiscului propune o derogare de o lună. Pot sa fiu de acord cu derogarea doar dacă – și am și stabilit acest lucru – de la regiune toată activitatea trece înapoi la județ, cum era înainte”, a spus Teodorovici la Bistrița. El a adăugat că direcțiile regionale ale Fiscului ”trebuie să rămână doar cu un rol metodologic, culegeri de date, informații, analize și studii”. sursa

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

30 de ani în slujba Jandarmeriei: Purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani a ieșit la pensie!

astăzi, 11:23

Și-a făcut cu credință meseria, a manifestat mereu respect față de uniformă și de colegi, însă, mai presus de toate, a fost mereu disponibil și onest în relația cu reprezentanț...

Botoșani: Amenzi de peste 100.000 de lei după controale vizând ilegalități în comercializarea cerealelor! - FOTO

astăzi, 10:59

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști de ordine publică, au organizat marți, 29 septembrie, o acțiune pentru prevenirea și...

Arhiepiscopia Iașilor, mesaj pentru cei care critică pelerinii veniți la Sfânta Parascheva: „Ei vin la Iași și ne oferă această lecție de răbdare și credință”

astăzi, 10:18

În fiecare an, în perioada dedicată sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, Iașul devine unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din România. Mii de oameni vin din to...