Probleme pentru cei care au sau vor să-și cumpere mașini second-hand! Ce le pregătește Guvernul

Toți cei care și-au cumpărat mașini second-hand deja sau care intenționează să facă acest lucru trebuie să fie foarte atenți pentru că ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, are planuri care-i va afecta. Aceasta a vorbit din nou despre timbrul de mediu și polurea în exces pe care o cauzează acest tip de autovehicule și în curând va găsi o forma de taxare și mai aspră.

Pieţa de automobile second-hand a explodat efectiv de la începutul anului 2017 şi până în prezent, atingând anul trecut un nivel record, crescând cu 74% faţă de 2016, până la jumătate de million de unităţi, potrivit unei analize realizate de Autovit.ro pe baza datelor oferite de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), cittă de Digi24.

 

”Deşi avem programe naţionale de sprijin pentru achiziţionarea de autoturisme noi, acestea nu sunt suficiente pentru a asigura accesul cetăţenilor la aceste autoturisme, cu un grad redus de poluare şi care, implicit, conduc la reducerea emisiilor din transportul rutier. Practic, eforturile noastre naţionale sunt contracarate de importul masiv de maşini second-hand, din ultima perioadă”, arată Ministerul Mediului într-un răspuns la o solicitare G4Media.ro.

Tendinţa de creştere explozivă a maşinilor second-hand aduse din UE se păstrează şi în 2018, după cum o arată statisticile oficiale. Motivul acestei creşteri fără precedent este eliminarea timbrului de mediu de la începutul anului 2017. Eliminarea acestei taxe a fost realizată de Liviu Dragnea, iniţiatorul unui proiect de lege pe care l-a sprijinit în Parlament coaliţia PSD-ALDE. Legea a fost iniţiată şi votată de PSD şi ALDE în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare. Acum s-ar putea reveni la el, dar la un nivel şi mai ridicat.

Timbrul de mediu avea un efect inhibitor mai cu seamă în cazul importului de automobile second-hand foarte poluante, cuantumul taxei fiind stabilit în funcţie de gradul de poluare, arată Capital.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...