Prețul motorinei scade la minimul ultimelor 9 luni, dar se menține diferența mare față de benzină

Prețul motorinei standard în România a scăzut și s-a întors la nivelul din prima parte a lunii martie, când era pe un trend ascendent pornit de invazia rusă în Ucraina.

Astfel, potrivit Plinul.ro, cel mic preț al motorinei standard în România este de 8,11 lei pe litru, însă cu compensarea de 50 de bani de la stat aplicată se ajunge la nivelul de 7,61 lei pe litru. Motorina premium a înregistrat și ea o scădere de preț, coborând sub 8 lei litru. Motorina standard n-a mai avut acest preț din 9 martie 2022, când se vindea cu 7,67 lei pe litru.

Prețul motorinei în România a crescut puternic după începerea războiului din Ucraina, pe 24 februarie, iar în câteva săptămâni (10 martie) sărise de 8 lei pe litru. Spre deosebire de benzină, care după această dată a înregistrat scăderi sau stagnări, motorina a continuat să crească, fiind primul dintre cei doi carburanți care a depășit prețul de 9 lei pe litru pentru sortimentul standard, pe 7 iunie.

Prețul maxim a fost atins pe 30 iunie, de 9,22 lei pentru un litru de motorină standard. Aplicarea compensării de 50 de bani de către stat a redus prețul și chiar dacă până în ziua de azi au mai existat creșteri, prețul motorinei n-a mai depășit 8,58 de lei pe litru (10 noiembrie), scrie Digi24.

Scăderea prețului la motorină s-a efectuat concomitent cu reducerea prețului la benzină, astfel încât ecartul între cei doi carburanți s-a menținut. În prezent, există o diferență de aproximativ 1,3 lei între prețul benzinei standard și prețul motorinei standard.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovenii au luat cu asalt granițele României. Motivul pentru traficul intens de la Sculeni şi Albiţa

Saturday, 24 October 2026

Polițiștii de frontieră recomandă tranzitarea și prin Punctul de Trecere a Frontiere Stânca, din județul Botoșani. Poliţia de Frontieră anunţă că traficul este intens pe intrarea ...

O biserică din Botoșani și-a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele!

Saturday, 24 October 2026

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele și pentru toate gusturile. Cărțile se po...

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

Saturday, 24 October 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...