Polițiștii locali au luat la rând unitățile economice din incinta școlilor și comercianții din Piața Centrală

În intervalul 13 - 20 martie, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială și Cameră de Corpuri Delicte, cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, au monitorizat, prin patrulare zona Pieţei Centrale, pentru a preveni actele şi faptele de comerţ ilicit, pentru impunerea unui climat de ordine şi responsabilizarea comercianților astfel:

- au legitimat 97 de persoane, care efectuau acte de comerţ cu produse agricole de sezon în alte locuri decât cele autorizate (parcări, alei) şi îndrumaţi către administraţie pentru alocarea de locuri la mesele libere din piaţă astfel încât actul de comerţ să se realizeze în condiţii civilizate;

 

- au atenţionat verbal 14 comercianţi, deoarece nu aveau etalat corespunzător aparatul de cântărire a mărfii, respectiv la loc cât mai vizibil în fața cumpărătorului astfel încât să asigure acestuia vizibilitate la zona de afișaj a cântarului dar și la zona în care se așează produsele pentru cântărire;

- au atenţionat verbal 9 comercianţi din Hala de Lactate, deoarece nu aveau echipament de protecţie adecvat (halat şi bonete albe, mănuşi);

- au aplicat o sancţiune în cuantum de 100 lei, unui comerciant din Hala de Legume, deoarece a încălcat prevederile Legii nr. 349/2002, fiind depistat în timp ce fuma o ţigaretă în spaţiu public închis;

- au aplicat sancţiuni cu amendă în cuantum de 2200 lei potrivit prevederilor HCL nr. 138/2020, unor vânzători ambulanţi de produse second hand şi covoare (comercializau produse din mers, pe aleea principală din Piaţa Centrală).

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a competiţiilor sportive, poliţiştii locali au înmânat „Înştiinţări” tuturor agenţilor economici care prestează servicii de alimentaţie publică şi care au punct de lucru în zona Stadionului Municipal, cu privire la interzicerea desfacerii şi comercializării băuturilor alcoolice în ziua de 18 martie între orele 12³º-17ºº, cu prilejul desfăşurării meciului de fotbal dintre echipele F.C Botoșani și Chindia Târgoviște (conform prevederilor art. 15. lit c). din Legea nr. 60/1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice), punând astfel în aplicare Dispoziţia Primarului Municipiului Botoşani.

S-a acţionat, conform Planului de Acţiune, întocmit la nivelul institutiei, pentru verificarea respectării normelor legale privind amplasarea materialelor publicitare și a locurilor de comercializare a produselor din tutun și a băuturilor alcoolice în incinta unităților de învățământ, a căminelor și a locurilor de cazare pentru elevi, precum și aleile de acces în aceste instituții.

Obiective:

- Impunerea unui climat de ordine și responsabilizarea operatorilor economici în desfășurarea activităților comerciale;

- Prevenirea si descoperirea tuturor aspectelor neconforme cu prevederile legale;

- Asigurarea condițiilor de dezvoltare fizică și morală a elevilor și studenților;

- Verificarea legalităţii activităţii comerciale desfăşurate de către agenţii economici din interiorul unităţilor şcolare.

Astfel, poliţiştii locali, au verificat până în acest moment 10 unităţi scolare şi au identificat cinci agenţi economici care au punct de lucru în incinta acestora. Agentii economici au primit “Informări” cu privire la obligativitatea respectării prevederilor legale, urmând ca activităţile de acest gen să continuie şi în perioada următoare.

(Comunicat de Poliția Locală)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

astăzi, 19:46

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

astăzi, 18:39

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...