Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost de 1.142.497 în martie 2023, cu 1.074 persoane mai puţine comparativ cu luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Dintre aceştia, 1.029.574 erau pensionari din sistemul public, iar 112.923 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 425 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 490 lei), Maramureş (489 lei) şi Cluj (473).
Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti - respectiv 48.297 şi în judeţele Suceava (41.811 pensionari), Dolj (37.547) şi Iaşi (36.944).
În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 303 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (435 lei) şi Gorj (392 lei) şi în sectorul 5 din Bucureşti (395 lei).
Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (7.756 persoane), urmat de Botoşani (7.387) şi Dolj (7.318).
CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită "Indemnizaţie socială pentru pensionari", conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Peste 7.000 de pensionari agricultori din Botoșani au primit indemnizație socială în luna martie
Stiri Botosani Sunday, 9 April 2023 EconomieSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură
Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...
Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?
Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...
Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)
Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.39 secunde