În 2018, românii au condus detaÈ™at în clasamentul european al persoanelor în vârstă de muncă (20-64 de ani) plecate în străinătate.
Potrivit datelor comunicate de Eurostat, 21,4% dintre cei aflaÈ›i în grupa de vârstă menÈ›ionată au părăsit România, proporÈ›ie semnificativ mai mare decât în CroaÈ›ia (15,4%), Lituania (14,5%), Portugalia (13,6%), Bulgaria (13,3%) È™i Letonia (11,8%).
Pentru referință, trebuie menÈ›ionat că media aÈ™a-numiÈ›ilor „cetățeni mobili” la nivelul întregii Uniuni Europene a fost anul trecut de 3,9% ( adică de 5,5 ori mai mică decât în cazul României), în creÈ™tere de la nivelul de 2,7% consemnat în anul 2008.
Opt state membre s-au situat sub pragul de trei procente iar cele mai mici valori s-au înregistrat în Germania (1%) È™i Marea Britanie (1,1%).
Dacă se face trimitere la numărul de persoane în vârstă de muncă plecate din È›ară, România apare din nou pe primul loc, cu 2.524 mii, urmată la mare distanță de Polonia (1.666 mii persoane), Italia (1.133 mii persoane), Portugalia (824 mii persoane) È™i Bulgaria (562 mii persoane).
În context, reamintim că, recent, Polonia a luat măsuri pentru scutirea de impozit a tinerilor de până la 25 de ani pentru a facilita rămânerea lor în È›ară.
Din păcate, ne situăm pe primul loc în UE È™i în ceea ce priveÈ™te trendul plecărilor din È›ară, cu un spor pe parcursul ultimilor zece ani de 11,8 puncte procentuale (pp). În urma noastră È™i în condiÈ›ii comparabile ( raportarea se face la populaÈ›ie țării), s-au situat lituanienii (+7,9 pp), letonii (7,7 pp) È™i bulgarii (7,7 pp).
La polul opus, ponderea cetățenilor ciprioÈ›i „mobili” în totalul populaÈ›iei țării s-a redus drastic în ultima decadă, de la 8,6% în 2008 până la doar 3,2% în 2018. Ceea ce a plasat micul stat mediteraneean pe locul doi în termeni absoluÈ›i (de la 41.300 la 16.700 persoane plecate din È›ară) după Marea Britanie (unde scăderea a fost de la 456.300 persoane până la 422.800 persoane).
De reÈ›inut în privinÈ›a situaÈ›iei din marile economii ale continentului, deÈ™i procentual nu s-au produs mari schimbări pe parcursul ultimilor zece ani, cinci state-cheie (Italia, Spania, FranÈ›a, Germania È™i Olanda) au înregistrat creÈ™teri de peste 50 de mii persoane plecate din È›ară (258 mii italieni È™i 181 mii spanioli), ceea ce arată că există un fenomen de „osmoză socială” care decurge deja natural.
Desigur, toate aceste date sunt cele oficiale È™i nu suprind fenomenul (destul de răspândit la noi) al plecărilor temporare dar repetate pentru muncă, pe o perioadă de până la trei luni, întâlnit mai ales pe perioada favorabilă muncilor sezoniere, mult mai bine remunerate în străinătate. Chiar È™i aÈ™a, contrar impresiei generale, rata de angajare a românilor cu studii superioare plecaÈ›i este, în medie, sub cea a românilor rămaÈ™i în È›ară.
Mai mult, cu circa cinci procente diferență, avem chiar cea mai mare diferență în materie, fiind urmaÈ›i de Luxemburg, Olanda, Slovenia, Bulgaria, Marea Britanie, Estonia, Danemarca È™i Letonia. Cu valori destul de clar peste media UE în È›ară È™i sub media UE în afară, ne situăm, oarecum neaÈ™teptat, pe invers față de țări precum Spania, Italia, FranÈ›a, Portugalia È™i Grecia.
În fine, în cazul persoanelor cu nivel primar de studii, rata de angajare este mai mare în cazul celor plecaÈ›i din È›ară la fel ca È™i situaÈ›ia consemnată la media UE. NeaÈ™teptat, România este statul membru în care atât nivelurile cât È™i, evident, diferenÈ›a dintre „interni” È™i „externi”, este exact pe model european.
Pentru referință, media UE din 2018 a ratei de angajare a fost de 56,1% la nivel naÈ›ional È™i 67,5% în cazul celor cu pregătire primară plecaÈ›i din È›ară. DeÈ™i nu este o situaÈ›ie dezirabilă pentru piaÈ›a locală a muncii, România stă, oricum, mult mai bine în raport cu alte state din fostul bloc estic, unde diferenÈ›a atinge 34,8 puncte procentuale în cazul Poloniei (urmată, cu diferenÈ›e de procentaje mai mari de 20 pp de CroaÈ›ia, Lituania, Slovacia È™i Ungaria).
Una peste alta, datele Eurostat arată amploarea majoră a fenomenului de muncă în străinătate, care afectează disponibilul de forță de muncă din È›ară, încasările bugetare È™i sistemele de protecÈ›ie socială, dar È™i particularitățile în structură a celor care aleg sau sunt nevoiÈ›i să lucreze în altă È›ară.