Peste 100 de producători din Botoșani au solicitat ajutorul excepțional acordat în sectorul vegetal

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani, efectuează plata ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal.

Suma autorizată la plată de către APIA CJ Botoșani este în valoare de 490.000 lei și se acordă celor 114 solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1032/18.08.2022, din finanțare externă nerambursabilă conform Anexei la Regulamentul delegat (UE) 2022/467.

 

Valoarea grantul financiar unitar este de 875 lei/ha, echivalentul sumei de 176,80 euro/ha, stabilit la rata de schimb de 4,9489 lei pentru 1 euro în conformitate cu  prevederile alin. (6) al art.1 din Regulamentul delegat (UE) 2022/467.

Suma care se acordă beneficiarilor este obținută prin înmulțirea grantului financiar unitar, exprimat în lei/hectar, cu suprafața declarată cu plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole pe rod cu struguri pentru vin, din cererea unică de plată 2022, exprimată în hectare și nu poate depăși valoarea maximă de 175.000 lei/ beneficiar.

Reamintim că obiectivul acestei scheme de susținere financiară l-a reprezentat asigurarea unui grant financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru susținerea unor cheltuieli angajate în perioada 24 februarie - 12 august 2022, cu achiziția de resurse materiale, respectiv de produse fertilizante și/sau produse de protecție a plantelor și/sau motorină, necesare în anul 2022 pe suprafețele cu plantații pomicole pe rod și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole pe rod cu struguri pentru vin, care utilizează eficient resursele, gestionează nutrienții și aplică metode de producție favorabile mediului și climei prin activitatea agricolă de întreținere a plantațiilor pe care o desfășoară.

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”

astăzi, 13:18

MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...