Patru comune din județul Botoșani vor avea parcuri fotovoltaice!

Ministerul Energiei a semnat 105 contracte pentru investiții în energie regenerabilă în 100 de comunități, cu o valoare totală de 167,5 milioane lei.

Din județul Botoșani, comunele Avrămeni, Călărași, Păltiniș și Șendriceni vor avea propriile parcuri fotovoltaice.

„Vineri am bătut la Ministerul Energiei recordul pentru numărul de contracte semnate pentru parcuri fotovoltaice în peste 100 de comunități din întreaga țară! Alte zeci de milioane de euro, în cea mai mare parte din fonduri europene nerambursabile, merg către comunitățile locale din România. Continuăm finanțarea acelor proiecte care permit instituțiilor publice locale să tindă către autonomie energetică, să își reducă facturile, să economisească resurse importante pentru investiții de interes direct pentru comunitățile locale”, a transmis Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

 

Tot vineri, 28 februarie, primarii din ele patru comune din județul Botoșani au semnat contractele de finanțare din Fondul pentru Modernizare, necesare realizării acestor investiții importante pentru comunitățile pe care le reprezintă.

Valoarea totală a celor patru contracte pentru județul Botoșani este de aproximativ 7 milioane de lei, din care peste 80% sunt fonduri nerambursabile. Parcurile fotovoltaice vor asigura energie electrică pentru întreg sectorul public al comunelor amintite, și anume iluminatul public, consumul din unitățile de învățământ și obiective de interes public, fapt care va genera economii anuale de sute de mii de lei, fonduri care vor putea fi folosite în proiectele de dezvoltare ale comunei. Cetățenii vor simți direct efectele pozitive ale acestor proiecte în facturile mai mici, un mediu mai curat și o calitate a vieții mai bună.

„Până în prezent, din acest apel al Fondului pentru Modernizare, avem semnate 633 de contracte de finanțare, cu o valoare totală de aproape 1,7 miliarde lei (339 milioane euro), din care 1,46 miliarde lei (294 milioane euro) sunt fonduri nerambursabile. Aceste investiții permit localităților și instituțiilor publice să își reducă semnificativ costurile cu energia, în unele cazuri chiar și cu 70%, ceea ce este enorm”, a mai spus, de asemenea, Burduja.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nouă camere de supraveghere au fost montate în UPU Botoșani!

astăzi, 08:31

Nouă camere de supraveghere, cu filmare la 360 de grade, au fost montate în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati" din Botoșani. Conducerea unității me...

Fermier: „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci!” / Abatoare asaltate de crescătorii care renunță la vacile de lapte

astăzi, 08:09

Prețul mic oferit de procesatori pentru lapte, care se situează cu mult sub cel de producție, îi determină pe crescători să renunțe ”pe capete” la animalele din exploatații È...

13 icoane donate, puse spre vânzare pentru femeile aflate în dificultate, vor ajunge la Botoșani!

astăzi, 07:46

Sala „Ecclesia” a Muzeului Mitropolitan din Iași a fost marți seară gazda vernisajului Expoziției „Sfinte femei mărturisitoare ale vieții și familiei”, un eveniment marc...