Ministrul Finanțelor: „Este exclusă înghețarea pensiilor și salariilor anul acesta”

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, miercuri, că este „exclus” să se ia în calcul o îngheţare a pensiilor şi salariilor în acest an, iar datoria publică creşte pe seama unor împrumuturi angajate de stat pentru a face investiţii.

El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, dacă s-a discutat despre îngheţarea pensiilor şi a salariilor pentru a face o economie la bugetul de stat.

„Exclus. Şi am spus acest lucru de când a început o emoţie referitoare la depăşirea ponderii datoriei publice la 50%, pentru că, odată cu această depăşire, pe site-ul ministerului aveţi şi o informare, o notă care spune cum va scădea datoria publică sub 50%. Or, nu este cazul în acest an de o astfel de măsură. De altfel, datoria publică creşte pe seama unor împrumuturi angajate de statul român pentru a face investiţii. Or, pentru investiţii, acea prevedere din cadrul fiscal, din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, trebuie citită în spiritul ei, unu la mână, şi, doi, trebuie văzut că evaluarea nu se face lunar”, a explicat Câciu, potrivit Agerpres.

 

El a mai spus că eficientizarea activităţii administraţiei trebuie să plece de la atribuţii, obiective, operaţionalizarea sistemelor.

„Eficientizarea activităţii administraţiei nu trebuie să plece de la calculul cinic al sumelor de bani folosite, ci trebuie să plece de la obiective, atribuţii, necesar, operaţionalizarea sistemelor şi a proceselor şi apoi, pe cale de consecinţă, ai avea un efect asupra diminuării unor cheltuieli sau, de ce nu, în anumite cazuri a suplimentării, pentru că depinde de fiecare instituţie. Deci, chestiunea aceasta face parte într-adevăr din ceea ce unora le place - contabilitate, numai că administraţia, dar şi o corporaţie nu se conduc pe elemente strict contabile, ci pe elemente de eficienţă”, a transmis ministrul Finanţelor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect depus în Parlament: Fără închisoare pentru deținerea de droguri pentru consum propriu! Ce părere aveți?

Wednesday, 7 October 2026

Un proiect de lege depus la Senat de Victoria Stoiciu propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. Fapta ar urma să fie sancționată cu amendă contravențională, în t...

Durere fără margini: Cosmin, adolescentul care a mobilizat o întreagă comunitate, s-a stins pe patul de spital!

Wednesday, 7 October 2026

La doar 17 ani, Cosmin a suportat chinul trupesc, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă. Acum, familia trăiește durerea cruntă a pierderii unui copil aflat în floarea vieții. ...

Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!

Wednesday, 7 October 2026

Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...