Dintre toate realizările clamate vreodată de vreun Guvern, partid sau reprezentant al unui partid politic, creșterea salariului minim este cea mai îndepărtată de ceea ce se numește a fi o realizare: pentru că nu e un efort financiar al statului, iar creșterea lui din pix de la un an la altul, sub umbrela unei promisiuni și a faptului că suntem codași în Uniune, nu reflectă realitatea din piața muncii și necesitatea de a remunera suplimentar productivitatea și pentru că de respectarea acestei valori minime a salariului stă agățată o obligație legală, cu mari amenzi, pentru angajatori, statul fiind cel câștigat atunci când colectează impozite și contribuții mai mari din aceste salarii.

 

Salariul minim brut pe economie este o valoare sub care angajatorii nu au voie să stabilească remunerațiile salariale. Dacă o fac, riscă amenzi peste amenzi, pentru toți cei care sunt plătiți sub nivelul minim. Angajatorul are, altfel spus, obligația legală de a respecta acest minim sau să nu mai lucreze cu salariatul (cu forme legale).

 

Când Guvernul sau orice alt reprezentant al clasei politice menționează că a crescut salariul minim, a se traduce cu: au fost obligați angajatorii să crească salariul minim. De asemenea, nu există nicio obligație pentru angajator de a crește proporțional, după o atare măsură, și celelalte salarii din firmă, care erau deja peste minimul legal.

 

În practică, angajatorul pus în fața unei măriri salariale face un calcul și vede dacă își mai permite, în termenii și condițiile sale, să continue raportul de muncă cu acei angajați cu minimul pe economie sau nu. În această din urmă situație, le pune angajaților în față deciziile de adio sau le propune munca la negru ori reducerea normei de muncă.

 

Atunci când angajator e statul și bugetarii au salariul minim în contract, momentul despărțirii poate veni atunci când, anul următor, se constată că pe același buget se îngrămădesc prea multe cheltuieli (sau se decide neacordarea unor sporuri, lucru care afectează și personalul care nu avea minimul pe economie).

 

Angajatorul privat din construcții a aflat anul acesta îngrozit că trebuie să acorde un minim brut uriaș (3.000 de lei) mai multor categorii de angajați, inclusiv secretarei și femeii de serviciu, nu doar celor care sunt implicați în mod direct în activitatea de construcții.

 

Afirmația "Am crescut salariile" în contextul firmelor din mediul privat este de-o simplitate extrem mincinoasă, pentru că statul nu poate forța angajatorii să crească salariile peste putința și intenția lor de a duce în spatele cheltuielile crescute. Angajatorul privat care nu a avut bani să dea 3.000 de lei salariu minim tuturor angajaților din firma sa de construcții ori i-a redat șomajului pe unii dintre angajații săi, ori le-a propus să muncească la negru (ca să nu mai vorbim că celor din construcții li s-a promis pe hârtie o reducere de taxă inaplicabilă momentan).

 

Afirmația "Am obligat firmele să dea salarii mai mari" ar avea mai multe șanse să dea mâna cu adevărul, dar nu are același efect. Continuarea aici...