Legea privind prevenirea și reducerea risipei alimentare a fost adoptată la Senat

Inițiativa legislativă privind prevenirea și reducerea risipei alimentare a fost adoptată, astăzi, de Senat. Proiectul depus de deputata USR Diana Buzoianu, lucrat transpartinic și depus alături de peste 160 de senatori și deputați din toate partidele democratice din România, prevede obligații concrete care să contribuie efectiv la lupta împotriva risipei alimentare, scrie Digi24.ro.

„România este țara cu peste o treime din populație în risc de sărăcie și excluziune socială, conform statisticilor oficiale. În acelaşi timp, în România se aruncă anual 2,55 milioane de tone de mâncare. Pe scurt, pierdem zilnic cantități considerabile de alimente, în timp ce o mare parte a populației nu își permite accesul la alimente de bază. Această realitate trebuie schimbată, iar proiectul de față îşi propune să facă paşi importanți în acest sens”, a declarat Diana Buzoianu, co-inițiatoarea legii.

 

Printre măsurile prevăzute în cadrul proiectului de lege se numără:

• Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va realiza o platforma naţională online pentru raportarea datelor privind risipa alimentară de către operatorii economici.

• Ministerul va publica, de asemenea, pe website-ul propriu, date relevante anuale cu privire la progresele făcute pentru prevenirea şi diminuarea risipei alimentare şi va realiza strategia naţională de prevenire şi reducere a risipei alimentare care va fi actualizată o dată la 5 ani.

• Autoritățile administrației publice vor avea, pentru prima dată în legislație, obligația să ia măsuri împotriva risipei alimentare

• Operatorii economici vor avea obligația să depună toate eforturile necesare pentru a încheia contracte prin care să doneze produsele alimentare înainte de expirare

• Se vor stabili condiții mai puțin birocratice pentru organizațiile care preiau alimentele neperisabile de la magazine şi lanțuri alimentare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!

astăzi, 11:49

În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...

Autoturism în valoare de peste 80.000 de euro furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani! - VIDEO

astăzi, 11:29

În data de 10 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de FrontierÄ...

Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”

astăzi, 09:24

Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...