INS: Salariul mediu net a scăzut cu 3,3%, în ianuarie 2023 faţă de ultima lună a anului trecut

Câştigul salarial mediu net, în România, a fost de 4.254 lei, în luna ianuarie din 2023, în creştere cu 15% faţă de aceeaşi lună din anul anterior, dar în scădere cu 3,3% (-144 lei) comparativ cu decembrie 2022, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, în prima lună a anului în curs, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut în comparaţie cu luna decembrie 2022, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

 

„De asemenea, scăderile câştigurilor salariale medii nete din luna ianuarie au fost determinate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), cât şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice”, precizează INS, conform Agerpres.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net, la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2, s-au înregistrat după cum urmează: cu 31,3% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, respectiv cu 26,4% în extracţia cărbunelui superior şi inferior; între 18,5% şi 24,5% în fabricarea produselor din tutun, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, industria metalurgică, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 8,5% şi 16,5% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, alte activităţi extractive, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor mijloace de transport, telecomunicaţii, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, transporturi pe apă, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), colectarea şi epurarea apelor uzate, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, agricultură, vânătoare şi servicii anexe.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat aplicării prevederilor legale , acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Pe de altă parte, cele mai importante creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost consemnate în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), transporturi aeriene (între 6,5% şi 9,5%), respectiv în activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, activităţi de poştă şi de curier, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, construcţii (între 1% şi 5%).

În sectorul bugetar, în luna ianuarie 2023, s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în: învăţământ (+5%), sănătate şi asistenţă socială (+2,8%), respectiv în administraţia publică (+2,7%), în principal ca urmare a aplicării prevederilor legale.

În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu brut, acesta s-a situat, în prima lună din acest an, la valoarea de 6.831 lei, cu 276 lei (-3,9%) mai mic decât în luna decembrie 2022.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un botoșănean de 74 de ani ajunge în instanță: Este judecat pentru tentativă de omor!

astăzi, 19:35

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a lui F.G., în vârstă de 74 de ani, din comuna Lunca, județul Botoșa...

CampioMATE și-a desemnat campionii din Arenă, cine sub botoșănenii câștigători!

astăzi, 17:48

S-a tras cortina peste cea mai intensă ediție CampioMATE de până acum! Ediția 2025 a campionatului național de matematică pe echipe - program organizat de Asociația Visuri Îndrăzne...

Roi de albine capturat de un jandarm, SFAT pentru botoșănenii care se confruntă cu astfel de situații! (Foto, Video)

astăzi, 16:27

Pentru a doua dată în această săptămână, plutonierul adjutant șef Ovidiu Parasca din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani a intervenit, în urma unui apel 112,...