Fostul sediu al Elsaco demolat, pentru construcția Penny Market - FOTO

Clădirile care au aparținut societății Elsaco, de pe strada Nicolae Iorga, din municipiul Botoșani, au fost demolate, urmând ca în cel mai scurt timp să înceapă construcția Penny Market.

Pe lângă terenul cumpărat de la societatea Elsaco, investitorul care va ridica supermarketul a cumpărat alte două imobile în imediata vecinătate, care de asemenea vor fi demolate.

Magazinul, care va avea şi carmangerie, se va întinde pe o suprafaţă de circa 1.300 de metri pătraţi, urmând a fi amenajate şi 60 de locuri de parcare, dar și o zonă cu spațiu verde.

Pe lângă imobilele cumpărate, cei de la Penny Market au concesionat și un teren în suprafață de 238 de metir pătrați de la Primăria Botoșani.

Din datele avansate de reprezentanţii complexului comercial, construcţia ar urma să înceapă în luna august a acestui an şi să fie finalizată în termen de trei luni.
 








 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Festivalul familiei, pentru prima dată la Dorohoi: O zi dedicată familiei, credinței și comunității!

astăzi, 12:01

Duminică, 4 octombrie, curtea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a îmbrăcat haine de sărbătoare, devenind neîncăpătoare pentru cei peste 700 de copii, pă...

Depășiri neregulamentare surprinse din elicopterul MAI, cinci șoferi lăsați fără permis!

astăzi, 10:42

În zilele de 1 și 5 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., au desfășurat, pe drumurile...

Premiul Nobel pentru Literatură își află câștigătorul: Doi români pe listă, amândoi sunt cetățeni de onoare ai orașului Botoșani!

astăzi, 10:21

Printre numele vehiculate în acest an se află și doi autori români, Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana. Întrucât ambii sunt laureați ai Premiului Național de Poezie &rdq...