Din 2023, o persoană va putea deține cel mult trei microfirme. Ce pot face cei care au mai multe

Din 2023, numărul de companii plătitoare de impozit micro pe care le poate deține un acționar sau un asociat va fi limitat la maximum trei, în anumite condiții. Cei care dețin mai multe microfirme vor trebui să aleagă trei care să rămână la regimul impozitului micro, celelalte urmând să fie trecute la regimul impozitării profitului.

Noile condiții stabilite, prin OG 16/2022, pentru regimul impozitului micro, ce sunt aplicabile de la 1 ianuarie 2023, includ și o limitare a numărului de microfirme deținute de același acționar sau asociat.

Mai precis, condiția nou-introdusă prevede că o firmă poate aplica regimul micro dacă „are asociați/acționari care dețin peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cel mult trei persoane juridice române care se încadrează să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor”, așa cum prevede ordonanța (punctul 5 al articolului I), scrie AvocatNet.ro.

În eventualitatea în care, la 1 ianuarie 2023, un acționar sau un asociat deține mai mult de trei companii plătitoare de impozit micro, acesta va trebui să aleagă cine rămâne la regimul micro (cotă: 1%) și cine trece la regimul impozitării profitului (cotă: 16%).

„(...) în cazul în care oricare dintre asociații/acționarii persoanei juridice române deține peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la mai mult de trei persoane juridice române care se încadrează să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor (...), aceștia trebuie să stabilească cele trei persoane juridice române care aplică [impozitul micro], pentru restul persoanelor juridice urmând să fie aplicabile prevederile [impozitului pe profit]”, este precizat la punctul 8 al articolului I din ordonanță.

Regula se va aplica, însă, pe termen lung, nu doar în anul 2023. Asta deoarece ea este trecută și în procedura de ieșire în cursul anului din regimul micro.

„În situația în care, în cursul anului fiscal, oricare dintre asociații/acționarii unei microîntreprinderi deține peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la mai mult de trei microîntreprinderi, asociații/acționarii trebuie să stabilească microîntreprinderea/microîntreprinderile care ies de sub incidența [impozitului micro] și care urmează să aplice prevederile [impozitului pe profit] începând cu trimestrul în care se înregistrează situația respectivă, astfel încât condiția referitoare la numărul maxim de trei microîntreprinderi la care oricare dintre asociați/acționari deține peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot să fie îndeplinită. Ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor se comunică organului fiscal competent, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, și este definitivă pentru anul fiscal curent”, este explicat la punctul 15 al articolului I din OG 16/2022.

Așadar, Guvernul lasă decizia în mâinile acționarilor sau asociaților, aceștia urmând să informeze contabilii proprii ce firme trebuie să-și schimbe regimul de impozitare. Deși nu există sancțiuni exprese pentru acționarii sau asociații care vor ignora noua regulă, nu este exclus ca, cel puțin, în cazul unui control fiscal, inspectorii să impună sume suplimentare de plată pentru perioade din trecut.

Firmele care, la 1 ianuarie 2023, nu vor mai îndeplini toate condițiile pentru a rămâne la regimul micro vor trebui să treacă la regimul impozitului pe profit și să anunțe acest lucru, prin depunerea formularului 010 (sau a formularului 700), până la 31 martie 2023. Dacă regula deținerii a maximum trei microfirme este încălcată în timpul anului, anunțarea Fiscului se face în 15 zile de la modificare, trecându-se la impozitul pe profit începând cu trimestrul în care a intervenit încălcarea.

Limitarea numărului de microfirme pe care le poate deține o singură persoană fusese anunțată de autorități încă de la începutul anului curent, însă fără a se preciza ce formă ar putea avea. Răspunsul a venit odată cu OG 16/2022.

Măsura era văzută ca necesară atât de către autoritățile statului, cât și de către mediul de afaceri, deoarece lipsa unei limite la numărul de microfirme deținute a permis antreprenorilor „fragmentarea” afacerilor pentru a evita trecerea la plata impozitului pe profit.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un botoșănean a ajuns la spital după ce s-a lovit singur la cap, chiar în fața polițiștilor!

Tuesday, 16 December 2025

Un bărbat de 35 de ani, din judeţul Botoşani, a ajuns la UPU după ce, fiind în stare avansată de ebrietate, s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul de ciment în timpul legitimării de...

Ce salariu primește un îngrijitor de animale din Botoșani, care lucrează la stat!

Tuesday, 16 December 2025

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți Botoșani caută în perioada aceasta un îngrijitor pentru animale. Candidatul care va obține postul ...

Anvelopele de iarnă nu sunt obligatorii în toate lunile anotimpului rece. Șoferii trebuie să țină cont de un detaliu

Tuesday, 16 December 2025

Legea rutieră din România nu impune montarea anvelopelor de iarnă la o anumită dată, singurul detaliu important fiind legat de prezența gheții sau a zăpezii pe drumuri. Potrivit clarific...