De ce a dat faliment compania City Insurance

Lichidatorul judiciar în dosarul City Insurance, CITR, a realizat o analiza preliminară privind cauzele și împrejurările care au generat falimentul companiei de asigurări.

Potrivit CITR, concluziile preliminare indică atât un dezechilibru financiar profund, cât și faptul că creșterea accelerată a cotei de piață printr-o politică de vânzări agresivă au condus la o degradare rapidă a situației companiei. De asemenea, valoarea ridicată a comisioanelor plătite brokerilor, precum și cedarea în reasigurare a unui procent cuprins între 80% - 99,5%, se numără printre cauzele care reies din analiza asupra activității City Insurance în perioada 2017 – 30 iunie 2021.

 

Verificarea investițiilor realizate de City Insurance în perioada 2017-2021 a evidențiat faptul că au fost făcute investiții și tranzacții cu active corporale ale căror valori s-au depreciat în urma reevaluării experților, generând pierderi importante de disponibilități, scrie Digi24.

Au fost identificate împrumuturi acordate societăților afiliate cu șanse reduse de recuperare, precum și dobânzi aferente unor împrumuturi care s-au dovedit a fi fără substanță economică. De asemenea, compania a mai plătit unor intermediari comisioane considerabile, lichidatorul judiciar constatând că a fost vorba cel mai probabil despre de împrumuturi fără substanță economică, anunță CITR.

Peste 1.600 de creditori s-au înscris la masa credală cu o expunere de peste 8 miliarde de lei.

Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că toate polițele de asigurare RCA emise de City Insurance încetează de drept pe 11 mai, chiar dacă perioada de valabilitate a acestora depășește data menționată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovenii au luat cu asalt granițele României. Motivul pentru traficul intens de la Sculeni şi Albiţa

astăzi, 17:59

Polițiștii de frontieră recomandă tranzitarea și prin Punctul de Trecere a Frontiere Stânca, din județul Botoșani. Poliţia de Frontieră anunţă că traficul este intens pe intrarea ...

O biserică din Botoșani și-a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele!

astăzi, 17:16

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele și pentru toate gusturile. Cărțile se po...

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

astăzi, 14:22

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...