Contribuabilii persoane juridice sunt invitaţi la sediile ANAF pentru a fi informaţi cu privire la schemele de ajutor de stat

În acord cu politicile Ministerului Finanţelor Publice de flexibilizare a procesului de implementare a schemelor de ajutor de stat a fost adoptată H.G. nr. 476 / 2018 de modificare şi completare a H.G. nr. 807 / 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2018, Partea I.

 Aplicarea acestei scheme de ajutor de stat urmăreşte stimularea creşterii economice prin realizarea de investiţii, iar modificările survenite au clarificat noţiuni şi au simplificat proceduri de acordare, vizând ca efect creşterea ponderii cererilor admise şi, implicit, a numărului investiţiilor de înaltă tehnologie, pentru realizarea produselor cu valoare adăugată mare.

 

 Biroul Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate  din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi va fi punct de informare locală  permanentă pentru toţi operatorii economici care doresc să acceseze această schemă de ajutor de stat.

 Promovarea prezentei scheme de ajutor de stat se va face şi prin intermediul întâlnirilor bilunare, în teritoriu, cu operatorii interesaţi.

Graficul acestor întâlniri este, pentru judetul Botosani, următorul:

 - in data de  14 august 2018 ora 11, la sediul A.J.F.P. Botosani din Botoşani, str. Piaţa Revoluţiei nr. 5, etaj 3, camera 313;

 - in data de  20 august 2018 ora 10,  la sediul S.F.M. Dorohoi, Str Grigore  Ghica  nr. 28, etaj II ;

             
(Comunicat de presa)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...