Complexul „Rapsodia” este scos din nou la vânzare. Noul preț, redus cu aproape o treime față de valoarea estimată

Cel mai mare complex hotelier din municipiul Botoșani, „Rapsodia”, este scos la vânzare încă o dată, la un nou preț, cu peste 1,5 milioane de euro mai mic decât valoarea evaluată inițial. Pe parcursul a mai multor ședințe de licitație directă, începând de pe 13 martie a.c., terenul intravilan de lângă strada Cuza Vodă, construcția și bunurile mobile vor fi vândute în pachet, după ce grupul căreia îi aparține hotelul, Turism Moldova, a intrat în faliment.

Inițial, complexul a fost scos la vânzare la prețul de 4,8 milioane de euro, adică valoarea estimată de lichidator, noul preț fiind, însă, de 3,35 milioane de euro, așadar cu circa o treime mai redus.

Subscrisele, BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. și CASĂ DE INSOLVENȚă RAVA S.P.R.L. - FILIALA BUCUREȘTI, desemnate, în Consorțiu, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei TURISM MOLDOVA S.A., prin Încheierea de ședința nr. 198/19.09.2017, pronunțată în Dosarul nr. 7658/99/2014, de către Tribunalul Iași - Secția a II-a Civilă, organizează în datele de 13 martie 2020, 20 martie 2020, 27 martie 2020, 03 aprilie 2020, 10 aprilie 2020, 16 aprilie 2020, 24 aprilie 2020 şi 04 mai 2020, ora 11:00, la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., din București, Str. Învingătorilor nr. 24, Victory Business Center, Et. 4, Sector 3, ședințe de negociere directă pentru vânzarea Pachetului de active compus din:

Teren intravilan în suprafață de 3.749  mp, în cota indiviză;

Construcție – Hotel Rapsodia având o suprafață totală construită de 13.305,91 mp defalcată astfel: 2.391,92 mp (subsol), 2.513,99 mp (parter), 2.248,57 mp (mezanin) și 6.151,43 mp (etajele I-VIII);

Bunuri mobile ce se regăsesc în incinta Hotelului și care deservesc activitatea hotelieră”, se arată în anunțul dat publicității de lichidator.

Complexul Hotelier „Rapsodia” a fost construit în anul 1975 și reconsolidat în anul 2009. Hotelul dispune în prezent de 47 camere în categoria de 3 stele, respectiv de 102 camere în categoria de 4 stele și un restaurant - Rapsodia.

Hotelul dispune, de asemenea, de un centru business, primul din Botoșani, care cuprinde trei săli de conferință („Mihai Eminescu”, „George Enescu” și „Protocol”), special amenajate pentru acomodarea optimă a unui număr de până la 600 de persoane.

Totodată, complexul dispune de spații cu destinație birouri, spații de depozitare și spații tehnice.

Prețul de pornire al negocierii directe este de 3.350.000 de euro, exclusiv TVA, compus astfel: valoarea terenului 281.065 de euro, valoarea construcției: 2.608.645 de euro și valoarea bunurilor mobile: 460.290 de euro, echivalentul a 251,77 de euro/mp construit, preț/mp ce include și bunurile destinate activității hoteliere.

„Ofertanții care doresc să participe la ședința de negociere trebuie să depună la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., cel mai târziu cu o zi lucrătoare înainte de organizarea ședinței de negociere, până la ora 16:00, documentele specificate în cuprinsul Caietului de sarcini, ce poate fi achiziționat de la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. pentru suma de 5.000 Lei, exclusiv TVA. Plata Caietului de sarcini se va realiza prin transfer bancar în contul unic de insolvență al societății TURISM MOLDOVA S.A., pe baza facturii comunicate de lichidatorul judiciar”, mai precizează lichidatorul în anunț.