Coaliția a decis reducerea cu 50% a accizei la carburanți. Măsura ar scădea prețul la pompă cu peste 1 leu

Coaliția de guvernare a decis, marți, reducerea accizei la combustibil cu jumătate. Propunerea a fost validată, însă mai urmează discuții cu Comisia Europeană și marile companii distribuitoare de carburanți înainte de a fi aplicată, scrie Digi24.

Surse participante la discuții au declarat pentru Digi24.ro că măsura ar urma să se aplice pentru o perioadă de trei luni. Odată cu reducerea accizei, prețul la pompă ar urma să scadă cu aproximativ 1,2 lei.

„Am propus liderilor coaliției soluția scăderii temporare cu 50% a accizei la combustibil, măsura care ar reduce prețul la pompă imediat cu peste 1 leu. Propunerea a fost validată în ședința de azi, astfel că, în perioada imediat următoare, vom avea discuții cu Comisia Europeană și marile companii distribuitoare de carburanți pentru ca prețurile la combustibil să fie reduse la un nivel suportabil pentru toți consumatorii, fie ei persoane fizice sau companii”, a scris, într-un mesaj publicat pe Facebook, ministrul Finanțelor Adrian Câciu, după ședința Coaliției.

 

„Aceasta este doar una dintre deciziile care vor constitui pachetul major de soluții ce au ca scop reducerea facturilor energetice și calmarea puseului inflaționist manifestat la acest început de an”, a mai scris Câciu.

În ședința Coaliției s-a decis de asemenea prelungirea și în luna aprilie a măsurilor privind plafonarea prețurilor la energie și gaz și compensarea facturilor. Până în luna aprilie, ANRE ar trebui să prezinte propuneri pentru reglementarea prețurilor în energie pentru o perioadă de cel puțin șase luni.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Apel către întreaga comunitate pentru Elena: Tânăra riscă să rămână fără picior!

astăzi, 09:40

Elena, o tânără de 33 de ani, trece printr-o situație dificilă. Viața i-a fost zdrobită, în 2024, în urma unui cumplit accident de circulație. Aceasta trăiește în Bucu...

Tradiție reinterpretată cu stil: Balul Bobocilor 2026 la Colegiul Economic din Botoșani! (Foto)

astăzi, 08:23

Emoții la maximum, eleganță și un strop de mândrie locală au transformat Balului Bobocilor de la Colegiul Economic „Octav Onicescu” într-unul dintre cele mai apreciate eve...

Calendar ortodox 7 noiembrie - Sfinţii 33 de Mucenici din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei

astăzi, 08:00

Cei 33 de mucenici din Melitina s-au nevoit pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (305-311). Cel dintâi dintre ei era Ieron, bărbat puternic la trup şi viteaz, dar b...