Clienții vulnerabili vor putea achita eșalonat factura de gaze naturale

Factura de gaze naturale va putea fi achitată eşalonat de clienţii vulnerabili pe o perioadă de minimum 3 luni, potrivit unui proiect de Ordin lansat în consultare publică de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

„Ţinând cont de dinamica pieţelor de energie din UE şi implicit din România, ANRE este într-un proces continuu şi constant de adaptare şi îmbunătăţire a reglementărilor comerciale în acord cu legislaţia primară şi cu necesităţile tuturor participanţilor la piaţă. În acest sens, am elaborat şi supus consultării publice Proiectul de Ordin al ANRE pentru modificarea şi completarea unor Ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi de abrogare a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 96/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de informare a clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale, cu modificările şi completările ulterioare, care aduce îmbunătăţiri cadrului de reglementare pentru desfăşurarea activităţii de furnizare a gazelor naturale la locurile de consum ale clienţilor finali. Proiectul de Ordin propune modificarea şi completarea unor prevederi deja existente, dar şi introducerea unor prevederi noi, dintre care menţionăm: eşalonarea la plată a facturii pentru clienţii vulnerabili, la cererea acestora, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi; în cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta este obligat să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura; detalierea modalităţilor de soluţionare de către furnizor a plângerilor clientului final privind facturarea, acesta nefiind obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluţionarea plângerii", se precizează într-un comunicat al autorităţii de reglementare, citat de AGERPRES.

 

Alte prevederi incluse în proiect vizează simplificarea conţinutului minim al tuturor facturilor de gaze naturale, respectiv a informaţiilor obligatorii a fi incluse de către furnizor în acestea. Astfel, pentru o mai bună înţelegere de către clientul final a facturii, s-a stabilit că: prima pagină a facturii va cuprinde doar informaţiile prioritare esenţiale, astfel încât clientul final să ştie consumul facturat şi cât trebuie să plătească pentru acesta; a doua pagină a facturii va cuprinde detaliile facturii, inclusiv defalcarea componentelor din care este format preţul final facturat de către furnizor clientului final; anexa facturii va cuprinde informaţiile adiţionale care nu se referă la facturare, dar care pot fi utile clientului final pe parcursul derulării contractului de furnizare a gazelor naturale, precum şi informaţiile privind facturarea, care oferă periodic clientului final o perspectivă cuprinzătoare asupra consumului efectiv realizat şi a costului actual cu gazele naturale astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a-şi ajusta propriul consum.

Proiectul de Ordin este publicat în secţiunea „Documente de discuţie/Gaze Naturale/Reguli piaţa de gaze" a site-ului www.anre.ro, toate părţile interesate putând transmite observaţii şi propuneri până în data de 6 martie 2023.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un botoșănean de 74 de ani ajunge în instanță: Este judecat pentru tentativă de omor!

astăzi, 19:35

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a lui F.G., în vârstă de 74 de ani, din comuna Lunca, județul Botoșa...

CampioMATE și-a desemnat campionii din Arenă, cine sub botoșănenii câștigători!

astăzi, 17:48

S-a tras cortina peste cea mai intensă ediție CampioMATE de până acum! Ediția 2025 a campionatului național de matematică pe echipe - program organizat de Asociația Visuri Îndrăzne...

Roi de albine capturat de un jandarm, SFAT pentru botoșănenii care se confruntă cu astfel de situații! (Foto, Video)

astăzi, 16:27

Pentru a doua dată în această săptămână, plutonierul adjutant șef Ovidiu Parasca din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani a intervenit, în urma unui apel 112,...