CCIA a organizat o dezbatere despre salarii și impozitare cu ministrul Muncii

CCIA a organizat o dezbatere despre salarii și impozitare cu ministrul Muncii

La solicitarea mediului de afaceri, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) din Botoșani a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, o întâlnire cu ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budai, pentru a dezbate o serie de probleme legate de salarii și impozitare, informează CCIA într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, au fost puse în dezbatere următoarele teme:

* aplicarea creșterii voluntare a salariului minim cu 200 de lei neimpozabili și impactul creșterii salariului minim la 3000 lei, din 1.01.2023 – solicitarea firmelor a fost de a se reveni asupra normelor de aplicare, astfel încât să nu se creeze disfuncționalități în grilele de salarizare stabilite prin politici și regulamente interne; s-a solicitat de asemenea o analiză privind defiscalizarea veniturilor din industria confecțiilor, care riscă să se desființeze în lipsa unor măsuri de susținere din partea statului

* întârzieri la rambursarea de către stat a sumelor din concediile medicale plătite angajaților – s-a propus ca soluție alternativă și viabilă compensarea cu sume datorate de firme către stat

* propunerea agenților economici privind renunțarea la impozitarea tichetelor de masă oferite angajaților și transpunerea impozitului în majorare salarială

Ministrul Marius Budăi a asigurat firmele prezente că aceste probleme vor fi înaintate factorilor decizionali pentru a se identifica modalități de soluționare.

 

Spune-ne opinia ta