Cât costă o cursă Bolt și Uber, de fix 5 km, în funcție de oraș și de ora la care faci comanda?

Cât costă o cursă Bolt și Uber, de fix 5 km, în funcție de oraș și de ora la care faci comanda?

   Foto: blognews.ro

Tarifele afișate pe aplicațiile de ride sharing pot fi diferite în funcție de orașul în care este efectuată o asemenea comandă, precum și de ora la care se solicită o mașină. Tarifele sunt dinamice, iar clienții plătesc o anumită sumă, pentru cursa comandată, în funcție de oraș și oră.

În cazul unei curse de 5 kilometri, indiferent de locația din care se face comanda, tariful final poate fi mai mare sau mai mic. Cu alte cuvinte, tariful pentru o comandă în Alba Iulia, la ora 14:00, nu va fi același cu tariful pentru o cursă în Cluj-Napoca, la aceeași oră.

 

Cursă între orele 00:00 – 07:00 (Bolt/Uber)

Cel mai mic tarif îl putem găsi în Botoșani, Deva, Alba Iulia, Arad, precum și în Baia Mare sau Brăila, Buzău și Târgu Jiu. În general, între 14 și 16 lei pentru cursa de 5 kilometri. La polul opus se află București (22/24 de lei), Cluj-Napoca (20/22 de lei), chiar și Timișoara (18/20 de lei).

Cursă între orele 08:00 – 10:00 (Bolt/Uber)

Cel mai mic tarif îl putem găsi în Botoșani, Deva și Târgu Jiu, de 20 de lei pentru cursa de 5 kilometri. Cel mai mare tarif este în Brașov (28/30 de lei), București (35/38 de lei), Cluj-Napoca (32/35 de lei), Timișoara (28/31 de lei), Iași (28/30 de lei).

Cursă între orele 10:00 – 15:00 (Bolt/Uber)

Cel mai mic tarif îl putem găsi în Botoșani (16 lei). Același tarif ar fi perceput și în Focșani, Deva și Târgu Jiu. Cel mai mare tarif este în Iași (20/22 de lei), Constanța (20/22 de lei), Cluj-Napoca (22/24 de lei), București (25/27 de lei).

Cursă între orele 15:00 – 18:00 (Bolt/Uber)

Cel mai mic tarif îl putem găsi tot în Botoșani, Deva, Focșani și Târgu Jiu, de 22 de lei. Cel mai mare tarif este în București, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca. În București, tariful poate fi de 38 sau 42 de lei.

Cursă între orele 18:00 – 21:00 (Bolt/Uber)

Cel mai mic tarif îl putem în Botoșani (18 lei), dar și în Deva, Focșani și Târgu Jiu. În București, tariful ar fi între 32 și 35 de lei. În Timișoara, prețul ar fi de25 – 28 de lei, în funcție de aplicația de ride sharing.

Cursă între orele 21:00 – 00:00 (Bolt/Uber)

Cel mai mic tarif poate fi găsit în Botoșani. Deva, Focșani, Alba Iulia, Bacău, Brăila, Buzău, Craiova, Târgu Jiu, Satu Mare. În București, tariful este de 24-26 de lei.

Sursa: Gândul


Foto: gândul.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Depășiri neregulamentare surprinse din elicopterul MAI, cinci șoferi lăsați fără permis!

astăzi, 10:42

În zilele de 1 și 5 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., au desfășurat, pe drumurile...

Premiul Nobel pentru Literatură își află câștigătorul: Doi români pe listă, amândoi sunt cetățeni de onoare ai orașului Botoșani!

astăzi, 10:21

Printre numele vehiculate în acest an se află și doi autori români, Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana. Întrucât ambii sunt laureați ai Premiului Național de Poezie &rdq...

Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: Ne așteaptă o lună de toamnă cum n-am mai avut de câțiva ani!

astăzi, 09:16

În ultimii ani, sfârșitul lunii septembrie și mai ales luna octombrie ne aduceau o scădere drastică a temperaturilor, ploi și ne arătau că vara s-a terminat cu adevărat. În a...