APIA primește cererile inițiale de acordare a subvenției în sectorul creşterii animalelor

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de  15 decembrie 2022 se depun la centrele judeţene APIA pe raza cărora se află sediul social al solicitantului,cererile iniţiale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru  serviciile  ce urmează a fi prestate începând cu 01 ianuarie până la 30 iunie 2023 inclusiv, cereri avizate de către ANZ.

Conform H.Gnr. 1423/29.11.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1158/29.11.2022,valorile maxime ale ajutoarelor de stat pentru perioada 01.01-30.06.2023 sunt următoarele:

 

Pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei:

a) 15 lei/cap pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline şi ecvine;

b) 5 lei/cap pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine şi porcine.

Pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale:

a) 40 lei/cap în cazul controlului performanţelor producţiei de lapte şi 20 lei/cap în cazul controlului producţiei de carne pentru rasele de animale din speciile taurine şi bubaline;

b) 7,5 lei/cap în cazul controlului performanţelor producţiei de lapte, 2,5 lei/cap în cazul producţiei de carne, 1,5 lei/cap în cazul producţiilor de lână pentru rasele cu lână fină şi 2 lei/cap în cazul producţiei de pielicele pentru rasele de animale din speciile ovine şi caprine;

c) 5 lei/cap în cazul controlului performanţelor de producţie la rasele de animale din specia porcine.

Cererea iniţială aferentă perioadei 01.01-30.06.2023 pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor va fi  însoţită de următoarele documente:

a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;

b) acreditarea  solicitantului pentru întocmirea şi menţinerea registrului genealogic al rasei pentru care solicită ajutorul de stat, eliberată de ANZ;

c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona "întreprindere nou-înfiinţată";

d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;

e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, pentru perioada de aplicare, avizată de ANZ.

Cererea iniţială  aferentă perioadei 01.01-30.06.2023 de solicitare a ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale va fi însoţită de următoarele documente:

a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;

b) acreditarea  solicitantului  pentru  prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, eliberată de ANZ;

c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona "întreprindere nou-înfiinţată";

d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;

e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, pentru perioada de aplicare, avizată de ANZ.

Documentele prezentate în copie vor purta sintagma  „conform cu originalul”, însușite prin semnătura solicitantului și vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a ajutorului de statși la efectuarea verificărilor administrative ulterioare.

(Comunicat APIA)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșăneni lăsați fără banii de salarii după ce au fost păcăliți de un stomatolog și mama sa!

astăzi, 10:30

Un stomatolog și mama sa sunt acuzați că au lăsat mai mulți angajați fără salarii, după ce firma administrată de femeie a acumulat o datorie la ANAF de peste 4.400.000 de lei. Revoltați c...

Percheziții după o tâlhărie la drumul mare, botoșănean reținut și plasat ulterior în control judiciar!

astăzi, 09:52

Marți, 31 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pe numele unui bărbat de 45 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru comiter...

Astăzi ne amintim de el: Actorul care nu s-a dezis niciodată de statutul de țăran din Santa Mare! - FOTO, VIDEO

astăzi, 08:55

Mihai Mereuță a urmat clasele gimnaziale în localitatea natală, Santa Mare, de unde a plecat la liceu în Iași. "Eu sunt ţăran. Oleacă şcolit, dar ţăran. Când am venit ...

-->