Anunț APIA Botoșani: Demararea Campaniei de depunere a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2020

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani informează că luni, 2 martie 2020, demarează Campania de depunere a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2020.

Cererile Unice de Plată se vor depune la Centrul judeţean Botoșani/ centrele locale până la data de 15 mai 2020.

Fermierii vor depune o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe!

 

Ca în fiecare an, APIA va fi alături de fermieri pe tot parcursul Campaniei și va acorda tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea fondurilor europene.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv:

- schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic,

- măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agro-mediu şi climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020),

- ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.

În Campania 2020, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind aplicaţia IPA-Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/. Finalizarea şi închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

Același principiu se aplică și pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată  – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic.

Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/măsurilor de dezvoltare rurală/ ajutoarelor naţionale fermierii trebuie să depună anual, la APIA, Cererea Unică de Plată şi să îndeplinească condiţiile de eligibilitate conform legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare.

În cazul Măsurilor 10 şi 11, fermierii trebuie să respecte şi cerinţele specifice pachetelor solicitate la plată şi cerinţele de bază conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Informații privind zonele eligibile pentru Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13 se regăsesc în PNDR 2014-2020, pe site-ul APIA, http://www.apia.org.ro/ro/materiale-de-informare/materiale-de-informare-anul-2020 și la Centrele județene/locale APIA.

Pentru a beneficia de subvenţii, solicitanţii (indiferent că sunt persoane fizice sau juridice) trebuie să prezinte documentele privind utilizarea terenului conform art.5 din Ordinul MADR nr. 619/2015, cu modificări și completări.

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată  şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii.

Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.

Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii aferente Campaniei 2020, trebuie să respecte normele de ecocondiționalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot pacursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală,  pot fi consultate la centrele județene/locale ale APIA și pe site-urile: www.apia.org.ro, www.madr.ro și www.pndr.ro.

Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2020, rugăm fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite.

Informaţii relevante se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro şi în ghidurile adresate fermierilor care solicită plăţi pe suprafaţă de la sediile Centrelor Judeţene şi Locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din fiecare judeţ.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 280 de copii din Botoșani au susținut examenele Cambridge Young Learners of English - sesiune YLE organizată la Cambridge Star (Foto)

Monday, 30 June 2025

Sâmbătă, 28 iunie 2025, centrul Cambridge Star a fost plin de emoție, curaj și pași mici către un viitor mare. Peste 280 de copii din Botoșani cu vârste între 8 și 12 ani au ...

Sporul pentru condiții vătămătoare, plafonat la 300 de lei brut. Peste 1 milion de bugetari sunt afectați!

Monday, 30 June 2025

Guvernul a adoptat în şedinţa de luni ordonanţa care plafonează sporul pentru condiții vătămătoare la suma de 300 de lei brut. Decizia afectează direct veniturile a peste 1 milion de an...

Echipa USV, formată din trei botoșănence, a luat Premiul Special la faza națională a unui concurs dedicat creării de produse alimentare! (Foto)

Monday, 30 June 2025

În perioada 19–21 iunie a.c., o echipă de studenți de la Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la cea de-...