Angajator sancționat cu 20.000 de lei pentru muncă ”la negru”

Nereguli constatate de inspectorii ITM Botoșani, în cadrul unei campanii de control.

Angajator sancționat cu 20.000 de lei pentru muncă ”la negru”

   Foto: Bun de Angajat-OLX.ro

În perioada 9 – 13 octombrie 2023, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani a desfășurat activități specifice de control în cadrul campaniei naționale privind verificarea modului de respectare de către beneficiari a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri

Acțiunile de control s-au desfășurat, potrivit reprezentanților ITM Botoșani în conformitate cu obiectivele stabilite prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2023, aprobat de Inspectorul General de Stat, fiind vizate următoarele:

  • identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri și luarea măsurilor care se impun pentru nerespectarea de către aceștia a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a normelor metodologice de aplicare a acestei legi;
  • creșterea gradului de conștientizare a beneficiarilor și a zilierilor care desfășoară activități cu caracter ocazional în domeniile stabilite de legiuitor, în ceea ce privește necesitatea aplicării și respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă; 
  • diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din  nerespectarea de către beneficiarii din domeniile controlate, a prevederilor legale;
  • identificarea beneficiarilor care utilizează munca copiilor și a tinerilor fără respectarea prevederilor legale;
  • identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri în condițiile în care se impunea încheierea contractelor individuate de muncă și luarea măsurilor care se impun  pentru respectarea de către beneficiarii din domeniile care fac obiectul campaniei, a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă;
  • determinarea beneficiarilor de a respecta obligația de a înființa, completa registrul de evidență a zilierilor și de a transmite un extras al acestuia la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia societatea își are sediul, în termenul legal.

 

În cadrul acestei campanii s-au efectuat 42 controale, fiind constatate 12 neconformități pentru remedierea cărora s-au dispus măsuri și s-a aplicat o sancțiune, potrivit datelor comunicate de ITM Botoșani.

Un angajator a fost sancționat pentru primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității, aplicându-i-se o amendă în valoare de 20.000 lei.

(Comunicat ITM Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PSD a decis să intre la guvernare. Conducerea partidului a stabilit și lista de miniștri!

astăzi, 17:37

PSD va intra în Guvernul Luca Niculescu, a decis conducerea partidului, într-o ședință de peste două ore, au declarat pentru HotNews surse social-democrate. În aceeași ședințÄ...

Când fiecare secundă contează: Elevii botoșăneni învață să salveze vieți la Teatrul „Mihai Eminescu” - 16 octombrie – Ziua Europeană a Resuscitării

astăzi, 17:28

Cu prilejul Zilei Europene a Resuscitării, sărbătorită în fiecare an pe 16 octombrie, ISU – SMURD Botoșani, în parteneriat cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, org...

A justificat provenienţa a peste 1.500 de perechi de papuci de casă cu o factură falsificată! - FOTO

astăzi, 17:20

Polițiștii de frontieră botoșăneni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, condus de un bărbat, cu dublă cetățenie, română și ucraineană, mai multe c...