Angajații din cadrul AJOFM amenință cu proteste

După ce oamenii legii și salariații din învățământ și-au exprimat nemulțumirile față de Legea salarizării, a venit rândul și angajaților din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Botoșani să își spună nemulțumirile.

Sindicatul salariaților din cadrul AJOFM au transmis că vor protesta împotriva practicii Guvernului, care nu respectă legile.

„Angajații din sectorul bugetar protestează împotriva practicii Guvernului de a nu respecta legile, transformându-se din executiv în legislativ prin OUG care decid ce și când se aplică legile. Principii precum nediscriminarea, legalitatea, separarea puterilor în stat și supremația legilor sunt încălcate an de an, indiferent de formațiunea politică angrenată în guvernarea țării. Protestăm împotriva practicii de neacordare a drepturilor salariale prevăzute de legile în vigoare și de eșalonare în 5 ani a drepturilor recunoscute de instanțe”, este mesajul transmis de aceștia.

 

Angajații din sectorul bugetar, prin vocea liderilor de sindicate solicită Guvernului să aplice integral Legea salarizării nr. 153/2017, să nu se mai substituie Parlamentului, să plătească integral și la timp toate drepturile salariale prevăzute de legi, să se elimine inechitățile salariale generate de neaplicarea legii, abrogarea și neadoptarea de Ordonanță de Urgență a Guvernului (OUG), care să eșaloneze drepturile salariale constatate de instanțele judecătorești.

Salariații AJOFM mai spun că „potrivit Art. 47, Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.”

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Tratamente inovatoare cu succes pentru pacienți. Medic din Botoșani: „Cancerul e o boală parșivă” / „Nu e boală, e bolnav” VIDEO

Thursday, 8 October 2026

Dr. Mirela Movanu, șefa Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, a afirmat că oncologia este specialitatea cu cele mai noi tratamente...

Mărturisirea managerului celui mai mare spital din Botoșani: „M-a bucurat reacția unor cunoștințe” VIDEO

Wednesday, 7 October 2026

În cadrul unei conferințe de presă organizată de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, medicii Secției de Oncologie au dezvăluit că, în ultima perioa...

Lucrările la Oncologie se desfășoară, dar cu semnul întrebării. Manager: „Este o problemă” (Video)

Wednesday, 7 October 2026

Una dintre cele mai importante, dar și grele secții de la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani are parte de probleme serioase. În februarie 2025 SecÈ...