ANAF anunţă noi controale, din 15 martie!

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF vor desfăşura, din 15 martie, acţiuni de control tematic privind respectarea de către operatorii economici a obligaţiei de dotare cu aparate de marcat cu jurnal electronic.

Acţiunea de control tematic dispusă de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) este determinată de faptul că cererea de achiziţionare de aparate de marcat cu jurnal electronic a înregistrat un declin accentuat în perioada decembrie-februarie, vânzările diminuându-se drastic, relatează Gândul.

 

În luna februarie comparativ cu luna ianuarie, ritmul de atribuire a seriilor fiscale a scăzut cu circa 30%, iar cel de instalare a aparatelor de marcat cu jurnal electronic a scăzut cu circa 11%.

La nivelul majorităţii distribuitorilor autorizaţi şi a unităţilor acreditate pentru comercializare există stocuri de aparate de marcat noi şi nu mai sunt semnalate dificultăţi legate de lipsa capacităţii de instalare a unităţilor de service.

Mai mult decât atât, solicitările de instalare şi punere în funcţiune a noilor aparate de marcat au scăzut chiar şi în cazul aparatelor achiziţionate deja, sau pentru care au fost achitate avansuri (sunt semnalate numeroase situaţii în care aparatele sunt lăsate de utilizatori în custodie în depozitele distribuitorilor).

Este important de ştiut că ICI Bucureşti a emis avize tehnice favorabile, iar MFP a emis autorizaţii de distribuţie, pentru toate tipurile de aparate de marcat, inclusiv pentru cele destinate activităţilor economice în care sunt utilizate modele dedicate, respectiv taximetrie, mari retaileri, schimb valutar, comerţ cu carburanţi (87 modele existente pe piaţă).

Termenele de intrare în legalitate pe care le vor stabili inspectorii ANAF, potrivit legii prevenţiei, vor fi scurte având în vedere faptul că pe piaţă există toate modelele de aparate de marcat necesare utilizatorilor, iar în ceea ce priveşte capacitatea de eliberare a seriilor fiscale de către ANAF şi instalarea de către unităţile de service nu au mai fost semnalate dificultăţi sau întârzieri.

De asemenea, în termen de 10 zile de la expirarea termenului de intrare în legalitate se va relua controlul şi se vor aplica amenzile prevăzute de lege.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rezultate remarcabile pentru sportivii de la Kokoro Botoșani la Cupa Shinobi!

Saturday, 6 June 2026

Sportivii Clubului Sportiv Kokoro Botoșani au obținut rezultate deosebite la competiția de karate desfășurată la Voinești, județul Iași - Cupa Shinobi, editia a XI a - confirmând nivelu...

Un profesor din Botoșani a plecat la cele veșnice! ”A ales să-și continue cariera didactică într-o lume mai bună”

Saturday, 6 June 2026

Întregul colectiv al Colegiului Tehnic "Gheorghe Asachi" este copleșit de durere la plecarea la cele veșnice a profesorului Ioan Știr. Pe 9 august, prof. Ioan Știr ar fi î...

Performanță de excepție a unei eleve din Văculești la Olimpiada Națională de Biologie!

Saturday, 6 June 2026

Performanță de excepție a elevei Prodan Maya-Maria, din clasa a VIII-a, de la Școala gimnazială nr. 1 Văculești, care a obținut Premiul Special la Olimpiada Națională de Biologie 2026, o dis...

-->