ANAF a publicat „lista albă” a firmelor din România

ANAF a publicat „lista albă” a firmelor din România

Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat lista persoanelor juridice din România fără datorii la stat. „Lista albă” conține peste 570.000 de firme și poate fi consultată online. Firmele pot fi căutate pe baza codului de identificare fiscală (CUI).

Conform procedurii de publicare, condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ de către contribuabili la întocmirea listei sunt: - sunt depuse pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, toate declarațiile fiscale potrivit vectorului fiscal până la întocmirea listei.

Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite prin decizie, de către organul fiscal; - au achitat la scadență/termenul de plată prevăzut de lege obligațiile principale și accesoriile în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei; - nu înregistrează obligații bugetare restante la data întocmirii listei.

ANAF va publica lista contribuabililor persoane juridice care nu înregistrează obligații restante, trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare.

Lista poate fi vizualizată pe www.anaf.ro/ Servicii online/ Lista contribuabililor fără obligații restante, sau la acest link https://www.anaf.ro/restante/listaalba.xhtml.

 

Spune-ne opinia ta